Câteva zeci de membri ai Partidului Conservator s-au strâns în această dimineaţă în faţa sediului Preşedinţiei.
Conservatorii au cerut Preşedintelui Traian Băsescu să înceapă demersurile pentru retragerea trupelor din Irak, dar şi din Afganistan. Ei au cerut organizarea unui referendum. O delegaţie a conservatorilor a înaintat, în acest sens, un memoriu presedinţiei.
Membrii PC intenţionează să recurgă şi la o campanie de strângere de semnături după modelul celei iniţiate deja de liberali. O decizie privind această acţiune va fi luată săptămâna viitoare de către conducerea partidului.
Conservatorii au şi o propunere privind prezenţa trupelor româneşti în afara graniţelor. Ei vor ca România să recurgă la modelul legiunii străine care se practică în Franţa, şi anume contingentul românesc dislocat în străinătate să fie format din militari profesionişti recrutaţi nu doar din România, ci şi din străinătate.
Deocamdată, preşedinţia nu a luat nicio atitudine faţă de protestul membrilor PC.
Conservatorii au protestat la Cotroceni
PUBLICAT
Duminică, 14 Ianuarie 2007 09:04
ACTUALIZAT
Duminică, 14 Ianuarie 2007 09:04
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M