Soluţionarea actulului conflict din Liban nu va fi posibilă dacă nu vor fi abordate cauzele reale ale crizei. Afirmaţia îi aparţine secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, şi a fost făcută în Israel, în ultima etapă a turneului său în Orientul Mijlociu.
Sosirea la Ierusalim a urmat unei vizite-fulger efectuate la Beirut, unde secretarul de Stat american a avut o serie de întrevederi cu înalţi oficiali.
Secretarul de stat american şi oficialii libanezi nu au reuşit să depăşească divergenţele cu privire la modalitatea de încheiere a unui acord de încetare a focului.
Washingtonul va acorda, totuşi, Libanului un ajutor umanitar de urgenţă de 30 de milioane de dolari, iar forţele americane vor aduce medicamente şi alte articole de primă necesitate, începând chiar de astăzi. Condoleezza Rice a declarat că încetarea focului este prima urgenţă.
Şeful diplomaţiei israeliene a precizat că nu este vorba despre un conflict între israelieni şi libanezi, ci de responsabilitatea statului evreu de a-şi proteja cetăţenii.
Şeful diplomaţiei americane urmează să îi întâlnească astăzi pe premierul israelian, Ehud Olmert, şi pe preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas.
Ţi-a plăcut articolul? CONSENS SUA-ISRAEL
Luni, 24 Iulie 2006 14:57
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- VIZITĂ ÎN AFGANISTAN
Miercuri, 28 Iunie 2006 12:36 - ÎN CĂUTAREA COMPROMISULUI
Sambata, 29 Iulie 2006 19:36 - UN TURNEU RATAT
Duminica, 30 Iulie 2006 19:23
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Plicuri suspecte au fost trimise reprezentanţelor americane din Pakistan
Astazi, ora 19:10Plicuri conţinând "substanţe suspecte" au fost primite de două reprezentanţe diplomatice americane din Pakistan, declanşând imediat o alertă, a anunţat, astăzi, o sursă oficială americană.
Londra lansează o anchetă după pierderea datelor a 5.000 de condamnaţi
Astazi, ora 14:57Ministrul britanic al Justiţiei a ordonat lansarea unei anchete urgente, în urma pierderii unui hard disk portabil cu datele a 5.000 de persoane aflate în evidenţele unui serviciu însărcinat cu urmărirea foştilor condamnaţi la...
Bush mai are patru luni pentru a-l prinde pe Osama ben Laden "mort sau viu"
Astazi, ora 14:16Preşedintele american George W. Bush mai are aproximativ patru luni pentru a-şi respecta promisiunea de a-l captura pe Osama ben Laden "mort sau viu", înainte să predea ştafeta succesorului său.
Cele mai CITITE din Externe
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez (1263)
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (645)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (545)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (513)
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (298)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (3,68/5)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (0,44/5)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (0,36/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (12)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (7)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (3)
- Sarkozy merge la Moscova pentru a obţine termene clare pentru retragerea rusă şi negocieri (3)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
- Traian Băsescu: Vizita la Vatican a consolidat relaţiile României cu Sfântul Scaun
- Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
- "Tatăl" iPod-ului nu a câştigat încă niciun ban de pe urma invenţiei sale
- Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Italia - Gamberini va rata partida cu Steaua din cauza unei accidentări la umăr
Astazi, ora 21:39Fundaşul Fiorentinei, Alessandro Gamberini, a suferit o luxaţie la umăr în partida pe care Italia a câştigat-o sâmbătă seara în faţa Ciprului, scor 2-1, şi va fi indisponibil cel puţin o lună, ratând astfel confruntarea cu...
- Bucureştenii folosesc aparate cu ultrasunete pentru îndepărtarea câinilor maidanezi
- Despărţirea de Justin, cauza eşecurilor lui Britney Spears, spune mama vedetei
- Americanii trebuie să-şi ecologizeze maşinile de tuns iarba
- Beyonce îşi etalează inelul de logodnă în valoare de 5 milioane de dolari
- Plicuri suspecte au fost trimise reprezentanţelor americane din Pakistan
- Jumătate din ţăranii din comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, au scutere
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 29 °C | 24 °C |
| Bacău | 32 °C | 24 °C |
| Braşov | 31 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 25 °C |
| Constanţa | 28 °C | 25 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 28 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








