Nouă candidaturi la preşedinţia PSD au fost depuse până în prezent, a anunţat vineri secretarul general Liviu Dragnea. Este vorba despre Andrei Alexandru, Dorela Alistar, Ioan Domonco, Cristian Diaconescu, Victor Moraru, Mircea Geoană, Victor Ponta, Miron Mitrea şi Radu Mazăre.
Dragnea a explicat că, în cadrul congresului, este posibil să apară şi alte candidaturi, dar că acest lucru trebuie stabilit de congres. Secretarul-general speră ca la CEx-ul de vineri să se găsească "un izvor de înţelepciune colectivă" pentru a găsi o soluţie agreată de toată lumea cu privire la candidaturi.
Secretarul general a mai anunţat că la funcţia de vicepreşedinte au fost depuse 62 de candidaturi. Cânt despre funcţia de secretar-general, Dragnea a evitat să spună cine s-a mai înscris, dar a precizat că, personal, şi-a depus candidatura joi.
Secretarul general al PSD a mai explicat că termenul limită de depunere a candidaturilor prevăzut pentru joi, la ora 16.00 a fost ales, deoarece "nu pot sta aici la sediul partidului până în dimineaţa congresului să vină fiecare cu candidatura".
În replică, Adrian Năstase contestă deadline-ul şi a lăsat să se înţeleagă faptul că ar putea să-şi depună candidatura în cadrul congresului.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M