Partidul Conservator va absorbi Partidul Unităţii Naţiunii Române, conform unei înţelegeri politice semnate între reprezentanţii celor două formaţiuni. Fuziunea PC cu PUNR va fi discutată astăzi, în cadrul unui congres extraordinar.

Actualul preşedinte al PUNR, generalul în rezervă Mircea Chelaru, a declarat că nu doreşte să obţină nici o funcţie de conducere în Partidul Conservator după comasarea celor două partide.

În afară de fuziunea prin absorbţie cu Partidul Unităţii Naţionale, pe ordinea de zi a congresului extraordinar al Partidului Conservator se mai află şi discutarea strategiei formaţiunii politice, precum şi dezvoltarea politicii conservatoare în filiale.

Tot astăzi, conservatorii îşi vor mandata reprezentanţii care se vor prezenta săptămâna viitoare la consultările cu preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului i-a invitat la Cotroceni pe reprezentanţii partidelor politice pentru discuţii pe tema ordonanţei privind înfiinţarea Departamentului Naţional Anticorupţie, respinsă de Senat pe 9 februarie, precum şi a priorităţilor privind integrarea României în Uniunea Europeană.