Zeci de buldozere au luat cu asalt un sat din Coreea de Sud, demolând casele localnicilor, pentru a crea spaţii în vederea extinderii unei baze militare americane. Sătenii au protestat vehement şi au avut ciocniri violente cu forţele de ordine.

Incidentele au avut loc într-un sat aflat la 60 de kilometri sud de Seul. Pentru asigurarea ordinii, autorităţile au mobilizat aproape 16 mii de poliţişti, dar localnicii nu s-au lăsat însă intimidaţi.

Lucrările au fost angajate încă din luna iunie, când guvernul a promis sătenilor compensaţii pentru casele distruse. Unii dintre ei au refuzat, însă, aceste plăţi compensatorii şi au declarat că vor rămâne pe loc.

În cursul ciocnirilor cu forţele de ordine, peste 20 de protestatari au fost reţinuţi. Pentru lucrările de extindere a bazei militare americane au fost distruse mai multe localităţi din zonă.