Potrivit unui comunicat remis, marţi seară, de Compartimentul de Relaţii cu Presa din cadrul IPJ Buzău, toată conducerea Poliţiei municipiului Buzău şi-a înaintat demisia, fiind vorba despre cinci ofiţeri care au solicitat eliberarea din funcţiile deţinute, potrivit Mediafax.ro.
Surse neoficiale citate au precizat că de fapt celor cinci ofiţeri de la comanda Poliţiei municipiului Buzău li s-ar fi sugerat, în urma bilanţului activităţilor desfăşurate în anul 2011, să-şi înainteze demisiile din funcţii, pe de o parte ca urmare a rezultatelor slabe obţinute în decursul anului 2011 de Poliţia municipiului Buzău, iar pe de altă parte din cauza unor carenţe în exercitarea actului managerial a celor cinci şefi de poliţie.
Potrivit surselor citate, un alt motiv care ar fi putut contribui la valul de demisii ar fi fost sinuciderea, anul trecut, a ofiţerului Florin Cojocaru, chiar în sediul Poliţiei municipiului Buzău.
Conducerea poliţiei din Buzău şi-a dat DEMISIA
PUBLICAT
Marţi, 31 Ianuarie 2012 19:35
ACTUALIZAT
Marţi, 31 Ianuarie 2012 19:35
SURSA
REALITATEA.NET
Toţi ofiţerii cu funcţii de conducere de la vârful Poliţiei municipiului Buzău şi-au dat, marţi, demisiile din funcţii invocând motive personale. Surse neoficiale au precizat că celor cinci ofiţeri li s-ar fi sugerat să renunţe la posturi din cauza activităţii slabe şi a managementului defectuos.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M