Şefa Autorităţii de Sănătate Publică Arad, Gabriela Ţârle, va returna 22.000 de lei din prima de sărbători, iar adjuncţii ei câte 4.000 de lei. Prefectul Aradului, Gavril Popescu, spune că primele au fost ilegale.
În luna decembrie, şeful A.S.P. Arad, Gabriela Ţârle, şi-a atribuit o primă de 30.000 de lei - adică 300 de milioane de lei vechi, iar adjuncţii ei au primit câte 10.000 de lei brut.
Ceilalţi angajaţi ai instituţiei au avut prime cuprinse între 100 şi 150 de lei. Informaţia a ajuns în presă din rândul angajaţilor nemulţumiţi de primele mici. Banii returnaţi de conducerea A.S.P. vor fi redistribuiţi celorlalţi angajaţi.
"În urma analizei făcute, atât comitetul director, cât şi sindicatele şi Confederaţia Medicilor au stabilit noi criterii de premiere, astfel încât cei trei directori au primit premii diminuate cu mult faţă de nivelul anterior. În urma discuţiilor avute la nivelul A.S.P., directorul general a luat 8.000 de lei, directorul economic 6.000 de lei, iar directorul medical va primi 5.000 de lei. Restul de bani au fost distribuiţi celorlalţi angajaţi. Nu s-a încălcat legea privind deturnarea de fonduri, fiind bani din salarii", a explicat Gavril Popescu, prefect Arad.




Conducerea A.S.P. Arad va returna o parte din primele de sărbători
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Comentariile cititorilor
1. draghici sanda
Marti, 15 Ianuarie 2008 18:04
| Raspunde la comentariu
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Constanţa: Mai mulţi muncitori susţin că au fost păcăliţi de o firmă de plasare a forţei de muncă în străinătate
Astazi, ora 13:04Cei 28 de muncitori din Constanţa, Mangalia şi Medgidia au plecat la începutul lunii aprilie în Franţa pentru a lucra ca sudori sau lăcătuşi pe un doc plutitor din portul La Havre. Deşi...

O persoană a murit şi alte două sunt rănite după ce remorca în care se aflau s-a răsturnat
Astazi, ora 10:26Ovidiu Costea, purtător de cuvânt la ISU Alba a declarat că platforma transporta palieri pentru vie. Opt dintre oamenii care se aflau în remorcă au sărit pentru a-şi salva viaţa. Cei doi...

Un copil de doi ani a fost muşcat de faţă de un câine, iar un al copil de un an a fost intoxicat cu nitriţi
Astazi, ora 10:29Băieţelul, din localitatea Sântana din judeţul Arad, se juca în această dimineaţă în faţa casei când a fost atacat de câinele unor vecini. Mai multe oameni au intervenit şi au scos...

15 eleve din Ungaria, rătăcite în Munţii Cernei
Astazi, ora 12:50Elevele s-au aventurat într-o zonă periculoasă şi după ce au urcat, nu au mai ştiut cum să se întoarcă singure. Ele au reuşit abia în această dimineaţă să ceară ajutorul...

Mii de turişti îşi petrec sfârşitul de săptămână pe litoral
Astazi, ora 06:24Litoralul va fi aglomerat în următoarele zile. Mii de turişti îşi petrec sfârşitul de săptămână la mare după ce meteorologii au spus că vremea va fi frumoasă. Cele aproape 30 de grade...

Patriarhul Daniel urmează un program de recuperare, însă îşi poate folosi piciorul stâng
Vineri, 16 Mai 2008 23:09Preafericitul Părinte continuă programul de recuperare sub supravegherea unei echipe de specialişti care vine zilnic la reşedinţa patriarhală. Patriarhul Daniel şi-a fracturat glezna...


Cele mai importante stiri
NewsIn: Mircea Sandu va avea dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
Astazi, ora 13:48Poliţiştii vor deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentului în care a fost implicat preşedintele FRF, Mircea Sandu, pentru că celălalt şofer a ajuns la...

Examenul de bacalaureat este contestat de profesori - Cum comentaţi această situaţie?
Astazi, ora 10:23Profesorii acuză că elevii sunt obligaţi în felul acesta să facă diferite compuneri pe texte fără valoare. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că subiectele respectă programa...

Matiz-ul nu se va mai produce în România
Astazi, ora 12:23Pentru că la Automobile Craiova începe activitatea celor de la Ford, istoria celebrei maşini, în ţara noastră, se apropie de sfârşit. Acum mai bine de 10 ani, coreenii de la Daewoo...

- Kylie Minogue concertează astăzi la Bucureşti
- În această noapte, muzeele din toată ţara au uşile deschise - Când aţi fost ultima oară la muzeu?
- Copii maltraţi şi neglijaţi de părinţi - Care ar fi cel mai bun ajutor pentru ei?
- Cadavrul unei femei, ţinut 12 ore în salon cu pacienţii - Cum comentaţi acest caz?
Cele mai recente stiri
Hochei: Rusia şi Canada vor juca finala Campionatului Mondial
Astazi, ora 13:42Reprezentativa Rusiei a învins, vineri seara, în semifinale echipa Finlandei, scor 4-0, în timp ce Canada a câştigat la limită semifinala cu Suedia, scor 5-4. Cele două echipe au...

Gică Hagi a organizat o competiţie care-i poartă numele
Astazi, ora 13:36Gică Hagi şi-a propus să sprijine fotbalul românesc la nivel de copii şi juniori şi a organizat un turneu care-i poartă numele. Cel mai mare jucător pe care l-a dat România şi-a adus...

Captură de heroină, la Vama Giurgiu
Astazi, ora 13:24Bărbatul, în vârstă de 47 de ani intenţiona să intre în România cu drogurile. Heroina era ascunsă în două pungi de plastic, sub căptuşala geamantanului. Cetăţeanul turc a fost...

- Sergiu Radu spune că plecarea la Stuttgart a fost "o ţeapă" pentru el
- Din cauza secetei, locuitorii din Los Angeles vor bea apă uzată
- Interzicerea pungilor din plastic este o diversiune
- Constanţa: Mai mulţi muncitori susţin că au fost păcăliţi de o firmă de plasare a forţei de muncă în străinătate
Cele mai CITITE
- Primele semafoare "inteligente" din Capitală funcţionează, de joi, pe ruta Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii. Aţi observat vreo schimbare în bine? (8897)
- EMO, moda sinucigaşă - Cum comentaţi noul pericol din rândul tinerilor? (7306)
- Caz şocant la Sibiu: O fetiţă a fost violată şi aruncată în râu (3999)
- Vine căldura. Weekend cu temperaturi de vară (3379)
- Accident pe DN1: Un bărbat a murit după ce o contragreutate de macara a strivit o maşină (2917)

Cele mai VOTATE
- Copii maltraţi şi neglijaţi de părinţi - Care ar fi cel mai bun ajutor pentru ei? (3,92/5)
- O tânără de 19 ani din Gorj este acuzată de pruncucidere (3,92/5)
- 200 de capre şi 20 de oi au pichetat sediul Primăriei Jidvei, Judeţul Alba (3,76/5)
- 4% din persoanele cu handicap au un loc de muncă (3,72/5)
- Peste o mie de credincioşi s-au închinat la Brâul Maicii Domnului, la Mangalia (3,72/5)

Cele mai COMENTATE
- EMO, moda sinucigaşă - Cum comentaţi noul pericol din rândul tinerilor? (123)
- Poliţişti surprinşi în ofsaid de telespectatorii Realitatea TV - Cum comentaţi ipostazele în care apar oamenii legii? (54)
- Primele semafoare "inteligente" din Capitală funcţionează, de joi, pe ruta Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii. Aţi observat vreo schimbare în bine? (52)
- Caz şocant la Sibiu: O fetiţă a fost violată şi aruncată în râu (36)
- Bâtrânii, victimele funcţionarilor publici corupţi - Cum comentaţi noua escrocherie imobiliară? (35)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Sondaj
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 28 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 17.05 | 18.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 28 °C | 26 °C |
| Bacău | 26 °C | 28 °C |
| Braşov | 22 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 28 °C |
| Constanţa | 22 °C | 30 °C |
| Europa | 17.05 | |
| Atena | 29 °C | |
| Berlin | 15 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 13 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 20 °C | |
| Oslo | 11 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 21 °C | |
Curs valutar
Vineri, 16 Mai 2008 13:50
Paritate: 1 EUR = 1,5487 USD
| 1 EUR | 3,6573 RON |
| 1 USD | 2,3615 RON |
| 1 GBP | 4,603 RON |
| 1 CHF | 2,2415 RON |
| 100 HUF | 1,4706 RON |
| 100 JPY | 2,2571 RON |
| 1 BGN | 1,8699 RON |
- FELICITARI DOAMNA LIDIA BARBULESCU ! - JUSTITIA ROMANA ISI RECASTIGA DEMNITATEA !
- Opriţi-l pe OPRESCU! S.O.S.-Muzeul Satului -tinta a mafiei imobiliare internationale in cardasie cu Oprescu!
- Andrei Gheorghe sau Realitatea matoala
- Aici TV Oligarhia. Urmeaza stirile. Priviti la Mogulizor
- Conjuratia mincinosilor
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







