Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a sosit astăzi la Bagdad într-o vizită surpriză. Scopul declarat a fost acela de a încuraja procesul de reconciliere naţională în Irak. Vizita survine la o zi după ce un post arab de televiziune a anunţat că şeful Al Qaida din Irak a fost ucis.

"Rolul nostru este să facem presiuni asupra tuturor partidelor politice să ajungă rapid la o înţelegere", a declarat doamna Rice la Bagdad. "Este evident că situaţia din Irak, din punct de vedere al securităţii, nu mai poate fi tolerată şi că pasivitatea politică nu ajută", a mai spus secretarul de Stat american.

Vizita a venit pe fundalul unei zile agitate. După mai multe veşti contradictorii, comandantul trupelor americane din Irak a declarat că laţul se strânge în jurul lui Abu al-Masri şi că se fac teste ADN, care vor stabili dacă liderul Al Qaida este printre cei ucişi în raidurile de zilele trecute.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Bagdad a anunţat, că potrivit testelor preliminare, Al Masri nu se numără printre cei ucişi în acţiunile militarilor irakieni sprijiniţi de cei americani.

Al Masri conduce celula Al Qaida din Irak din iunie, după ce Abu Mussab al Zarqawi a fost ucis de soldaţii americani şi irakieni.