Condoleezza Rice nu intenţionează să îşi depună candidatura pentru postul de comisar al NFL, liga profesionistă americană de specialitate, deşi recunoaşte că este o împătimită a fotbalului.

"Doamna Rice crede în continuare că fotbalul este cel mai important sport din lume, dar chiar dacă i s-ar propune acest post, ceea ce nu este cazul, ea s-ar vedea obligată să refuze. Este mult prea ocupată cu sarcinile ce-i revin ca secretar de stat", a spus purtătorul de cuvânt.

Precizarea intervine după ce s-a anunţat retragerea peste trei luni a actualului comisar al NFL. Mai mult în glumă, Condoleezza Rice a declarat că ar dori ca într-o bună zi să conducă NFL. Secretarul de Stat, pe care mai mulţi o văd mai degrabă candidând pentru Casa Albă, este un suporter înfocat al echipei Browns din Cleveland.