Liderul Al-Qaida din Irak, Abu Mussab Al-Zarqawi, a fost condamnat pentru a patra oară la moarte in absentia de un tribunal din ţara sa de origine, Iordania.

Alţi opt membri ai unor reţele teroriste au primit şi ei pedeapsa capitală, tot in absentia, pentru tentativa de a comite un atac cu arme chimice. Zarqawi şi alţi trei condamnaţi au fost judecaţi în lipsă.
Ceilalţi cinci, printre care şi şeful grupului, sunt deja în detenţie.

Ei sunt acuzaţi că au conspirat în 2004 pentru atacarea unor obiective din Iordania cu substanţe chimice toxice.

Procurorul a afirmat că Zarqawi a trimis peste 118.000 dolari pentru cumpărarea a două vehicule, care ar fi urmat să fie folosite în complot. Camioanele, încărcate cu explozivi şi substanţe chimice ar fi fost conduse de kamikaze, care le-ar fi izbit de clădirea serviciilor generale de informaţii din Amman.

Mai erau vizate ambasada Statelor Unite, sediul guvernului, precum şi diverşi oficiali iordanieni. Din documente găsite, reiese că grupul intenţiona să ucidă mii de oameni.