Venirea lui Ionel Ganea la Rapid l-a făcut pe Răzvan Lucescu antrenorul cu cele mai multe soluţii pentru compartimentul ofensiv. La reluarea campionatului nu mai puţin de şapte fotbalişti se vor lupta pentru un loc în tridentul ofensiv al giuleştenilor. Lucescu a dat de înţeles, pentru prima oară, că va lua în calcul şi schimbarea aşezării celor trei atacanţi.
Sosirea lui Ionel Ganea a mărit la şapte numărul atacanţilor din lotul Rapidului. Ganea, Viorel Moldovan dar şi golgeterul ultimului campionat, Ionuţ Mazilu, au cu toţii profilul clasic al vârfului de atac. Zicu, Buga, Griffiths şi Burdujan se vor lupta pentru cele două locuri de atacanţi din spatele vârfului de careu.
"Motivaţia este mult mai mare, competitivitatea este foarte mare, pentru că fiecare dintre jucători îşi doreşte să joace şi atunci fiecare e nevoit să dea maximum", a declarat Lucescu.
Lucescu nu exclude nici posibilitatea de a folosi o altă aşezare în linia ofensivă. Astfel, în locul formulei cu doi atacanţi retraşi în spatele unui singur vârf împins, antrenorul giuleştean ar putea utiliza în anumite partide două vârfuri avansate, susţinute din spate de un atacant retras, poziţie care l-a consacrat pe Ianis Zicu.
"Sunt mai multe posibilităţi, şi este bine atunci când există variante, pentru că poţi schimba în funcţie de moment şi de situaţii", a mai spus antrenorul Rapid.
Concurenţă maximă în atacul Rapidului
Duminica, 07 Ianuarie 2007 16:59
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Ganea este noul număr 19 din Giuleşti
Luni, 08 Ianuarie 2007 17:09 - Zicu a ratat verdele semaforului
Marti, 09 Ianuarie 2007 16:53 - Ganea este lăudat din toate părţile
Marti, 09 Ianuarie 2007 21:48
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano
Astazi, ora 17:42Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a anunţat astăzi, că Mirel Rădoi se va transfera în iarnă la Internazionale Milano, fiind convins că în urma întâlnirii dintre jucător şi Jose Mourinho, petrecută la un hotel din...
Cupa României: Arbitrii şi observatorii partidelor din 16-imile competiţiei
Astazi, ora 16:12Arbitrul Mugurel Drăgănescu va oficia la partida dintre Sportul Studenţesc şi Steaua, programată, marţi, în 16-imile Cupei României, informează site-ul oficial al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Tenis: Victor Hănescu s-a calificat pe tabloul principal al Mastersului de la Madrid
Astazi, ora 15:55Tenismenul român Victor Hănescu a câştigat, astăzi, ultima partidă a calificărilor pentru tabloul principal al turneului Masters de la Madrid, dotat cu premii în valoare de 2.270.000 de euro, informează site-ul oficial al...
Mourinho laudă revenirea lui Mutu după excluderea de la Chelsea
Astazi, ora 14:36Mourinho a rupt tăcerea! "Mutu este un jucător de exceptie!" a spus portughezul, care a pus capăt perioadei de 3 ani în care nici nu a vrut să audă de numele românului!
Fanii senegalezi au incendiat un autocar şi mai multe baricade
Astazi, ora 14:05Se spune că fotbalul aprinde spiritele, însă uneori face chiar mai mult decât atât. Clipe de groază în Dakar după ce naţionala Senegalului a ratat orice şansă de a se mai califica la Mondialul din 2010. Fanii furioşi au...
Cele mai CITITE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă (3288)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (934)
- Selecţionerul Victor Piţurcă este învinuit în dosarul Valiza, susţine avocatul lui Becali (933)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (642)
- Cupa României: Programul final al "16"-imilor competiţiei (628)
Cele mai VOTATE din Sport
- Tim Montgomery, medaliat cu aur la JO de la Sydney, riscă încă 5 ani de închisoare, pentru vânzare de droguri (3.88/5)
- Selecţionerul Victor Piţurcă este învinuit în dosarul Valiza, susţine avocatul lui Becali (3.88/5)
- Formula 1: Timo Glock (Toyota), cel mai rapid în sesiunea de antrenamente libere de la G.P.-ul Japoniei (3.84/5)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (3.76/5)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (3.72/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă (27)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (18)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (3)
- Astăzi s-a desfăşurat prima ediţie a Maratonulului Internaţional Bucureşti (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
Astazi, ora 17:28Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat astăzi că PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările legii caselor naţionalizate, potrivit cărora imobilele nu mai pot fi restituite în natură dacă au...
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER ÎN EXCLUSIVITATE
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Doi asistenţi maternali din Sibiu au crescut până acum nouă copii
- Fotografiile cu Kim Jong-Il difuzate recent sunt făcute înainte de atacul cerebral
- Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano
- Fidel Castro se miră că Obama nu a fost încă asasinat
- PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
- Rebelii maoişti au ucis 12 soldaţi şi doi civili într-o ambuscadă
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









