Peste 2600 de câini de toate rasele şi speciile au invadat New York-ul.

Cele mai răsfăţate exemplare ale marii familii canine au participat, alături de stăpânii lor, la cel mai mare concurs internaţional de specialitate.

Juriul a apreciat ţinuta elegantă, docilitatea şi inventivitatea, dar în primul rând conservarea cât mai fidelă a trăsăturilor specifice rasei reprezentate.

În celebrul Madison Square Garden, patrupedele au defilat cu graţie, încercând să-şi pună în valoare toate calităţile. Cel mai greu le-a fost probabil stăpânilor care îi ţineau în lesă, pentru că se ştie cât de intoleranţi sunt câteodată căţeii când e vorba de o confruntare cu atât de mlţi rivali.

Premiul cel mare nu a fost câştigat neapărat de cel mai frumos şi nici de cel mai elegant concurent. Preşedintele juriului, James Reynolds, i-a recunoscut lui Rufus, profilul clasic perfect al unui bull terrier colorat. În ultima fază, Rufus a avut drept contracandidaţi un terier de Norfolk şi un exemplar din specia Dandie Diamont aparţinând actorului Bill Cosby.