"Informaţiile eronate au privit clauza clientului cel mai favorizat, care marchează obligaţia furnizorului de a oferi comerciantului cel mai bun preţ de pe piaţă. Societăţile respective au furnizat date incorecte cu privire la inexistenţa acestei clauze în contractele lor comerciale. Potrivit legii, Consiliul Concurenţei poate amenda agenţii economici cu până la 1% din cifra de afaceri a acestora, pentru furnizarea unor informaţii incorecte în cadrul investigaţiilor pe care le desfăşoară", arată Consiliul Concurenţei (CC) într-un comunicat al investiţiei.
Valoarea totală a contravenţiilor, aplicate în perioada 10-16 septembrie, a fost de 3,22 milioane de lei (aproximativ 850.000 euro), Billa România fiind amendată cu 2,149 milioane de lei, Pic cu 819.000 lei şi Spar cu 256.000 de lei.
În comunicat, Consiliul Concurenţei precizează că impactul acestei clauze asupra pieţei reprezintă unul dintre elementele importante ale investigaţiei, alături de impactul taxelor de raft şi de relaţiile pe verticală şi orizontală din sector.
Consiliul Concurenţei a declanşat în luna martie o investigaţie sectorială în domeniul comercializării produselor alimentare. Analiza urmăreşte în ce măsură relaţiile dintre actorii prezenţi pe piaţa comercializării produselor alimentare - producători, procesatori şi retaileri - pot conduce la restricţionări ale concurenţei. Concluziile investigaţiei declanşate de Consiliului Concurenţei în sectorul de retail alimentar sunt aşteptate în primul trimestru al anului viitor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M