Orchestra Pink Martini a adus, sâmbătă seara, pe scena Ciuc Summer Fest, ritmuri şi poveşti din întreaga lume, din Orientul Mijlociu până în Rusia, într-un concert unic prin diversitatea genurilor muzicale şi expresivitatea interpretării, potrivit mediafax.ro.
Muzica Pink Martini seamănă mai mult decât orice cu o plimbare nocturnă prin marile porturi şi oraşe ale lumii, unde forfota, aromele, mulţimea de glasuri şi poveştile nu se mai văd, dar le poţi ghici sau intui.
Din Orientul Mijlociu, prin porturile din Istanbul, Napoli şi Lisabona, muzica lor ajunge în cafenelele din Paris, la Praga pentru a prinde zorii, pentru ca mai apoi să ajungă la Moscova şi să deschidă, pentru câteva clipe, sala de concerte de la Balşoi unde se cântă Ceaikovski, şi să îşi continue voiajul până pe plajele Braziliei.
Cei de la Pink Martini au urcat pe scenă, la Bucureşti, în jurul orei 21.30 şi pentru mai bine de o oră şi jumătate şi-au încântat publicul, de circa 4.000 de spectatori, cu muzica lor inspirată din diverse culturi şi interpretată cu mult talent. Iubirea unei sirene pentru un marinar din Napoli, frumuseţea clădirilor portugheze acoperite de azulejos, liniştea micilor oraşe americane sau dilema unui bărbat îndrăgostit de plajele italiene de la Marea Adriatică, dar şi de ninsoarea din Moscova sunt numai câteva dintre poveştile pe care le-au spus cei de la Pink Martini, prin muzica lor, spectatorilor români veniţi la Zone Arena.
"Bună seara! Ne bucurăm să fim iar aici!", a spus în româneşte Thomas Lauderdale, fondatorul formaţiei. El le-a mulţumit celor prezenţi că au venit la concert şi, de mai multe ori pe parcursul show-ului, a povestit, în limba română, tema melodiilor ce urmau să fie interpretate. Totodată, Lauderdale a vorbit publicului şi despre Festivalul trandafirilor, o tradiţie din oraşul Portland, de unde provine trupa, eveniment în cadrul căruia regină a sărbătorii a fost aleasă o tânără de origine română.
Formaţia a interpretat melodii de pe toate cele patru albume, deschizând concertul cu unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale - "Let's Never Stop Falling In Love". Au urmat, pe parcursul concertului, melodii precum "Ninna Nanna", "City Of Night", "Sympathique", "Hey Eugene!", "Cante e Dance", "Bukra Wba'do", "Amado Mio", "Dosvedanya Mio Bambino" sau "Splendor In The Grass". Spre dezamăgirea multora dintre spectatori, la bis, cei de la Pink Martini nu au cântat decât o melodie, "Brazil", însă şi-au aşteptat fanii la o sesiune de autografe, într-un cort amenajat în apropierea scenei.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M