Foto: englishrussia.com

"Partidul Comunist rus este un partid politic puternic şi motivaţia existenţei oricărui partid care se respectă este de a lupta pentru a ajunge la putere", a declarat liderul său, Ghennadi Ziuganov, de la tribuna congresului, în apropierea căruia se afla un bust gigantic al lui Lenin.

Ziuganov, un veteran al politicii ruse, a reamintit că formaţiunea sa a fost singura din Parlament care s-a opus prelungirii mandatului preşedintelui de la patru la şase ani, recent propusă de Kremlin şi aprobată de legislativ.

PC pregăteşte un manifest care va cuprinde sugestii pentru a ajuta Rusia să se apere de criza economică, a spus el. "Congresul nostru se derulează într-o perioadă în care criza sistemică a lumii imperialiste se agravează. Pilonii acestei lumi tremură şi criza are loc sub ochii noştri", a subliniat el.

Ziuganov a adăugat că "este din ce în ce mai evident că socialismul nu este un capriciu de ideologie, ci o etapă firească şi inevitabilă din istoria omenirii".