Deja primul pas a fost făcut: o firmă de evaluare a mers miercuri la Snagov, ca să stabilească valoarea complexului. Dacă datoria nu va fi plătită, complexul va fi scos la licitaţie.

Complexul Astoria din Snagov aparţine Societăţii Feroviare de Turism, care se află în subordinea Ministerului Transporturilor. Datoriile de 2 milioane de lei sunt de fapt taxe şi impozite pe care Societatea nu le-a plătit autorităţilor locale. Evaluarea a început miercuri.

Fiind vorba de o vânzare forţată, valoarea complexului la licitaţie va fi mai mică decât valoarea normală de pe piaţă. Reprezentanţii Societăţii Feroviare de Turism susţin că vor încerca să plătească datoriile, iar o parte din bani au şi fost viraţi.

"Este o procedură corectă şi sunt de acord că trebuie să dau banii ăştia şi o să îi dau, fac tot posibilul să ii dau, deci nu o să ajungă la situaţia asta, mai ales că s-ar putea să vină banii din hotel Astoria, nu ştiu", a declarat Luminiţa Gliga, director Societatea Feroviară de Turism.

Acum o lună, Societatea Feroviară de Turism a pierdut hotelul Astoria din Capitală, pentru o datorie de numai 15.000 de euro. Hotelul din apropierea Gării de Nord a fost astfel scos la licitaţie şi vândut pentru un preţ de şapte ori mai mic decât cel al pieţei.