În timpul reuniunii de la Luxembourg a miniştrilor agriculturii din Uniunea Europeană, majoritatea participanţilor a cerut suplimentarea pachetului propus de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş. "La cererea marii majorităţi a miniştrilor, s-a cerut majorarea cuantumului de despăgubire (...) Se vorbeşte de 200-250 de milioane, necesarul însă este undeva la 300-400 milioane de euro", a declarat Valeriu Tabără, precizând că suma finală urmează să fie stabilită în circa două zile de către comisarul Cioloş.
De asemenea, s-a stabilit modul de acordare a despăgubirilor. Ca referinţă se va lua preţul din perioada mai 2007-iunie 2010, se va face o medie, iar procentul de despăgubire va fi stabilit în funcţie de acest rezultate. "Beneficiază de sprijin, în general, organizaţiile recunocute de producători. În România este doar Hortifruct care avea disponibilizate până ieri circa 3.500 de tone de castraveţi. Dar ieri s-a decis ca şi producătorii care nu sunt afiliaţi la asociaţiile recunoscute să beneficieze de acest sprijin", a spus ministrul român al Agriculturii. În ţara noastră, pagubele estimate de Tabără pentru perioada de la începutul crizei până la 1 august se ridică la nouă milioane de euro.
Ministerul încearcă să plaseze în mod gratuit producţia pentru care nu mai există piaţă de desfacere la instituţiile de stat, în mod gratuit. "Noi am făcut demersuri către mai multe ministere. Deocamdată, am primit răspuns de la Ministerul Educaţiei pentru 30 de tone pentru şcoli, însă aşteptăm reacţii pozitive şi de la alte minstere: Muncii, Sănătăţii, Justiţiei pentru penitenciare şi încercăm să găsim şi alte căi de distribuţie pentru aceste produse", a spus Tabără, precizând că se vor face analize pentru fiecare transport, iar rezultatele se vor cunoaşte după o singură zi, nu şase zile, ca până acum.
Valeriu Tabără a criticat modul în care subiectul răspândirii bacteriei E. coli a fost reflectat în presa românească. "Nu poţi să ataci o chestiune cu implicaţii în piaţă. Este fals tot ceea ce se spune la adresa igienei produselor legumicole din România, nu există niciun pericol în utilizarea acestor produse. A nu contribui în această perioadă la salvarea sectorului înseamnă a pregăti o perioadă cu deficienţe şi cu deficit. Problema este de a salva aceste culturi, nu de a le distruge", a afirmat ministrul.
Acesta s-a arătat convins că îmbolnăvirile nu se datorează modului în care s-a făcut agricultura la nivel european. "Toţi avem o responsabilitate asupra modului în care prezentăm un fenomen pentru că nu se ştie deocamdată care este cauza la nivel european. Susţin cu toată tăria că nu este vorbe de legume şi de produsele agricole. Cauza apariţiei patogenezei la această bacterie se datorează altor cauze", a conchis ministrul Agriculturii.
Comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş a declarat înainte de discuţiile de marţi de la Luxembourg: "Voi propune 150 de milioane de euro". "Sper că autorităţile vor puterea oferi un răspuns privind sursa infecţiei cât mai repede posibil. În lipsa acestui răspuns, va fi greu de recâştigat încrederea consumatorilor, care este esenţială pentru ca piaţa să îşi recâştige puterea", a adăugat el. Compensaţiile ar urma să fie acordate pentru perioada de la sfârşitul lunii mai până la sfârşitul lunii iunie, dar suma alocată s-ar putea modifica după ce fiecare ţară îşi anunţă pierderile.
Producătorii de legume s-au confruntat cu o prăbuşire a vânzărilor din cauza epidemiei, soldată cu moartea a 22 de persoane şi îmbolnăvirea a peste 2.400. Miniştrii agriculturii din UE au avut o reuniune de urgenţă la Luxembourg.
Compensaţiile pentru pierderile fermierilor datorate E.coli ar putea depăşi 150 milioane de euro
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a spus miercuri că pachetul de asistenţă financiară pentru agricultorii din UE afectaţi de scăderea vânzărilor datorate epidemiei de E.coli vor fi crescute peste suma propusă iniţial de Comisia Europeană, adică 150 de milioane de euro.
Citeşte totul despre:
baterie, castraveţi, e.coli, epidemie, fermieri, infecţie, Ministerul Agriculturii, Valeriu Tabără
Compensaţiile pentru pierderile fermierilor datorate E.coli ar putea depăşi 150 milioane de euro / FOTO: horion.ro








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M