Sigla companiei aeriene naţionale indoneziene, Garuda Indonesia, care era inscripţionată pe avionul Boeing 737 prăbuşit, miercuri, în Indonezia a fost acoperită cu vopsea albă. Măsura, care are cel mai probabil ca scop limitarea pagubelor de imagine provocate companiei, a fost adoptată la câteva ore după accidentul soldat cu moartea a 21 de persoane.
Avionul a luat foc pe pista de aterizare din oraşul Yogyakarta. Fumul nu a înnegrit însă sigla companiei cu care era inscripţionat avionul. Cutia neagră a aparatului care a fost, între timp găsită, va fi trimisă spre examinare în Australia, a anunţat ministrul indonezian al turismului.
Echipele de specialitate întâmpină dificultăţi în identificarea cadavrelor, majoritatea calcinate. Oficialităţile nu s-au pronunţat încă asupra cauzelor accidentului. Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat însă că, portivit primelor date ale anchetei, ar putea fi vorba de o eroare umană.
foto BBC
Compania aeriană indoneziană îşi apără imaginea
Joi, 08 Martie 2007 16:05
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Zeci de morţi într-o catastrofă aviatică în Indonezia
Miercuri, 07 Martie 2007 03:59
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Plicuri suspecte au fost trimise reprezentanţelor americane din Pakistan
Astazi, ora 19:10Plicuri conţinând "substanţe suspecte" au fost primite de două reprezentanţe diplomatice americane din Pakistan, declanşând imediat o alertă, a anunţat, astăzi, o sursă oficială americană.
Londra lansează o anchetă după pierderea datelor a 5.000 de condamnaţi
Astazi, ora 14:57Ministrul britanic al Justiţiei a ordonat lansarea unei anchete urgente, în urma pierderii unui hard disk portabil cu datele a 5.000 de persoane aflate în evidenţele unui serviciu însărcinat cu urmărirea foştilor condamnaţi la...
Bush mai are patru luni pentru a-l prinde pe Osama ben Laden "mort sau viu"
Astazi, ora 14:16Preşedintele american George W. Bush mai are aproximativ patru luni pentru a-şi respecta promisiunea de a-l captura pe Osama ben Laden "mort sau viu", înainte să predea ştafeta succesorului său.
Cele mai CITITE din Externe
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez (1228)
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (642)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (543)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (511)
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (298)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţul fostului premier Benazir Bhutto a fost ales Preşedinte al Pakistanului (3,68/5)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (0,44/5)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (0,36/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Dmitri Medvedev doreşte o nouă "arhitectură de securitate" în lume (12)
- Românii ocupă locul al treilea în topul celor mai antipatici străini din Italia (7)
- Berlinul a plătit 20.000 de dolari despăgubiri familiei unor civili afgani ucişi (3)
- Sarkozy merge la Moscova pentru a obţine termene clare pentru retragerea rusă şi negocieri (3)
- Ministrul francez de Externe recunoaşte "o problemă de traducere" a planului de pace ruso-georgian (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
- Traian Băsescu: Vizita la Vatican a consolidat relaţiile României cu Sfântul Scaun
- Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
- "Tatăl" iPod-ului nu a câştigat încă niciun ban de pe urma invenţiei sale
- Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Bucureştenii folosesc aparate cu ultrasunete pentru îndepărtarea câinilor maidanezi
Astazi, ora 21:24Aparate cu ultrasunete pentru îndepărtarea câinilor maidanezi, este ultima tehnologie folosită în cartierele de lux ale Capitalei. Disperaţi de câinii fără stăpân, bucureştenii au apelat la aceste sisteme pentru a se apăra.
- Despărţirea de Justin, cauza eşecurilor lui Britney Spears, spune mama vedetei
- Americanii trebuie să-şi ecologizeze maşinile de tuns iarba
- Beyonce îşi etalează inelul de logodnă în valoare de 5 milioane de dolari
- Plicuri suspecte au fost trimise reprezentanţelor americane din Pakistan
- Jumătate din ţăranii din comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, au scutere
- Ministrul Comunicaţiilor, Karoly Borbely, printre candidaţii UDMR Hunedoara la parlamentare
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 29 °C | 24 °C |
| Bacău | 32 °C | 24 °C |
| Braşov | 31 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 25 °C |
| Constanţa | 28 °C | 25 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 28 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








