Începând cu 1 octombrie, Banca Naţională a României reduce cu 10% comisioanele pentru plăţile de mare valoare sau pentru cele urgente, făcute prin sistemul electronic. BNR face acest demers pentru a impulsiona plăţile electronice, prin reducerea costurilor de intermediere financiară.

Noul comision pentru plăţile electronice, pe care Banca Naţională îl va aplica de la 1 octombrie, va fi de 9 lei şi 45 de bani, în loc de 10 lei şi 50 de bani, cât era până în prezent.

Analiştii financiari spun că, până acum, comisioanele mari făceau ca transferurile electronice să nu fie foarte numeroase.

"Dacă ai o plată de 4 lei către bugetul de stat, plăteşti 3,75 lei, comisionul e egal aproape cu valoarea plăţii", a explicat Radu Soviani, analist The Money Channel.

De reducerea comisioanelor vor beneficia atât băncile, cât şi clienţii acestora.

"Practic, ar trebui să ne coste mai puţin comisionul de tranzacţionare pentru plăţi înterbancare, de la o bancă la alta, pe de o parte, şi chiar pentru acelaşi client, când îşi transferă bani dintr-un cont al său un alt cont al său", a adăugat analistul.

Experţii pieţei financiare mai spun că reducerea comisioanelor pentru plăţile de mare valoare şi cele urgente nu este decât un prim pas pe care BNR îl face pentru încurajarea tranferurilor electronice de bani.