Politica bugetară expansionistă a guvernului de la Bucureşti a fost tema unei serii de atenţionări din partea Comisiei Europene, dar şi a altor organisme internaţionale, precum FMI, iar avertismentul de astăzi va sublinia, explicit, că viziunea bugetară trebuie să se schimbe, au declarat, pentru NewsIn, surse din ministerul de Finanţe.
Lipsa predictibilităţii bugetare, cheltuielile masive cu salariile din sectorul public şi cu pensiile, lipsa de susţinere a veniturilor prognozate la buget sunt cele mai mari riscuri la adresa echilibrului balanţei de plăţi guvernamentale. De altfel, în luna aprilie, România a fost avertizată de comisarul Almunia cu privire la riscul de a depăşi deficitul bugetar maxim acceptat de 3%, dacă va continua politicile bugetare actuale.
Conform
Pactului de Stabilitate şi Creştere revizuit, aprobat în martie 2005,
Comisia "va emite recomandări strategice vizând încurajarea statelor
membre de a nu se îndepărta de traiectoria lor de ajustare". Potrivit
legislaţiei UE, în cazul în care o ţară depăşeşte deficitul de 3%,
Comisia Europeană poate demara procedurile de deficit bugetar excesiv.
Deficitul
bugetar actual, deşi este sub 3%, se îndepărtează ca tendinţă
de obiectivul de termen-mediu asumat de România, de 0,9%.
Execuţia
bugetară după primele patru luni indică un deficit al bugetului de stat
de 0,63% din PIB-ul estimat pentru acest an, de 440 miliarde lei, după
ce, în primul trimestru, acesta se ridica la aproape 1% din PIB. Datele
provizorii ale Ministerului de Finanţe arată un deficit al bugetului de
stat, după primele patru luni, de 2,77 miliarde lei, în revenire uşoară
faţă de 4,14 miliarde lei după primele trei luni.
Deficiul
pe bugetul de stat rămâne, însă, ridicat, în condiţiile în care ţinta
propusă pe 2008 este de 2,3%, iar ultima parte a anului rezervă, de
obicei, cheltuieli masive. Potrivit prognozei de primăvară a Comisiei
Europene, balanţa de plăţi se va deteriora până la un deficit de
aproape 3% din PIB în 2008, urmată de o creştere şi mai mare, de până
la 3,7% din PIB în 2009.











