Comisia de Apel i-a audiat din nou săptămâna trecută pe principalii actori ai cazului valiza cu bani. Surpriza a fost clujeanul Dorin Goga, care şi-a schimbat declaraţia şi a pledat chiar pentru iertarea Stelei. Atacantul ardealean a spus că a fost o neînţelegere la mijloc şi că Gigi Becali a glumit când a promis bani celor de la U pentru a o încurca pe CFR în ultima etapă.

Steaua vrea să obţină anularea depunctării de 7 puncte, suspendarea pe şase luni a lui Petre Marin şi interzicearea accesului pe stadioane pentru Gigi Becali, pe o perioadă de doi ani.

"Eu zic că a procedat corect Comisia (...) Cine îşi asumă riscul să stimuleze alte echipe trebuie să plătească ", a declarat Iuliu Mureşan, preşedintele CFR Cluj.

Pe 8 mai 2008, DNA a început urmărirea penală împotriva patronului Clubului Steaua, Gigi Becali, care este acuzat de dare de mită pentru că ar fi vrut să ofere bani jucătorilor de la "U" Cluj, pentru ca aceştia să câştige meciul cu CFR Cluj.

Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat pe data de 4 iunie echipa Steaua cu şapte puncte de penalizare în urma scandalului "Valiza", iar patronului Stelei, Gigi Becali, şi preşedintelui de la Universitatea Cluj, Anton Doboş, li s-a interzis orice activitate legată de fotbal şi accesul pe orice stadion din România pentru doi ani, la care se adaugă câte o amendă de 200.000 de lei pentru fiecare.

În ciuda deciziei, Steaua termină sezonul 2007/2008 al Ligii I tot pe locul 2, cu 68 de puncte, la şapte puncte distanţă de Rapid, ocupanta poziţiei a treia. De asemenea, Universitatea Cluj va începe sezonul 2008/2009 al ligii secunde cu o penalizare de opt puncte, după ce nu a reuşit să realizeze baremul de 25 de puncte.