Comisarul şef din IGPR, Mircea Moraru, ar putea fi eliberat pe cauţiune
26 aug 2008, 15:26 |
Actualizat Joi, 28 August 2008 19:42
Tribunalul Bucureşti a decis că Mircea Moraru, comisar şef în cadrul IGPR, poate fi eliberat pe cauţiune din arestul preventiv în schimbul sumei de 6000 lei, sentinţa nefiind, însă, definitivă, iar procurorii au declarat deja recurs.
Procurorii DNA l-au trimis, pe 6 iunie, în judecată în stare de arest preventiv, pe Mircea Moraru, comisar şef de poliţie în cadrul IGPR, Direcţia Buget - Contabilitate, sub acuzaţia de luare de mită şi primire de foloase necuvenite de la poliţişti trimişi în Italia.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada ianuarie-aprilie 2008, statul român a detaşat lucrători de poliţie în Italia, pentru misiuni specifice în cadrul programelor de cooperare poliţienească ITARO şi TASK FORCE. La revenirea în România, lucrătorilor de poliţie le-au fost decontate anumite cheltuieli efectuate în interes de serviciu, pe care aceştia le-au suportat în timpul misiunilor desfăşurate.
Potrivit DNA, în perioada aprilie - mai 2008, Mircea Moraru, în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române- Direcţia Buget - Contabilitate, a solicitat şi a primit, de la opt lucrători de poliţie, suma totală de 6.600 lei, pentru ca în schimb să urgenteze şi să îndeplinească formalităţile legale referitoare la procedura de restituire a sumelor de bani cheltuite de poliţişti în cadrul misiunilor menţionate mai sus.
Procurorii anticorupţie au dispus instituirea sechestrului în vederea confiscării speciale, prin oprirea sumei de 6.600 lei aflată într-un cont bancar aparţinând comisarului şef.
La data de 15 mai 2008, Mircea Mircea a fost reţinut petru 24 ore şi, în aceeaşi zi, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

