României nu i-a fost impus un termen limită pentru a numi un candidat la funcţia de comisar european. În scrisoarea trimisă pe 26 septembrie, de preşedintele Comisiei, Jose Barroso, premierului Tăriceanu i se cere, însă, şefului guvernului de la Bucureşti să facă numirea cât mai repede, pentru că audierile din Parlamentul European se apropie.
La jumătatea lunii noiembrie, candidatul ţării noastre va fi audiat în legislativul de la Strasbourg şi i se vor pune întrebări foarte dure pe domeniul în care urmează să fie comisar. Din acest motiv, candidatul trebuie să fie bine pregătit pentru a obţine un vot favorabil. Bulgarii au termen limită până pe 27 octombrie pentru a desemna un comisar european.
Primul comisar european al României va câştiga cel puţin 18 mii de euro la care se adaugă transport gratuit, un birou la Parlamentul European şi alte câteva sporuri consistente.
Bani foarte mulţi, dar şi responsabilităţi şi restricţii pe măsură. Pe perioada mandatului, nici comisarul european nu are voie să obţină venituri din alte activităţi. În privinţa atribuţiilor, sunt încă foarte puţine lucruri conturate.
Comisia Europeană nu a anunţat, deocamdată, ce portofolii vor prelua comisarii României şi Bulgariei, decizia urmând să fie luată abia după analizarea celor două candidaturi.
Comisarul european câştigă pe măsura responsabilităţii
Vineri, 20 Octombrie 2006 10:54
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Se caută un comisar european pentru Bruxelles
Marti, 17 Octombrie 2006 11:46 - Jose Barroso va anunţa numele comisarului propus de Tăriceanu
Joi, 19 Octombrie 2006 16:31 - Băsescu a discutat cu Barroso despre nominalizarea comisarului
Vineri, 20 Octombrie 2006 10:34 - Monica Macovei nu îşi depune candidatura pentru funcţia de comisar european
Vineri, 20 Octombrie 2006 13:01 - Barroso nu se implică în nominalizarea comisarului român
Vineri, 20 Octombrie 2006 17:23 - Preşedintele Băsescu va interveni în alegerea comisarului
Vineri, 20 Octombrie 2006 20:49 - Bulgaria şi-a desemnat comisarul
Marti, 24 Octombrie 2006 17:49 - Reuters: Macovei va fi comisarul european desemnat de România
Miercuri, 25 Octombrie 2006 02:03 - Băsescu şi Tăriceanu au avut o discuţie la Palatul Victoria
Miercuri, 25 Octombrie 2006 12:12
Comentariile cititorilor
2. ILE
Vineri, 20 Octombrie 2006 15:39
| Raspunde la comentariu
1. Sebastian
Vineri, 20 Octombrie 2006 11:21


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Călin Popescu Tăriceanu: Dorim un guvern condus de un membru PNL
Astazi, ora 13:11Delegaţia liberalilor discută, începând cu ora 12.00, cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilităţile de formare a viitorului Guvern şi măsurile anticriză, încă de la începutul discuţiilor preşedintele şi liderul...
Marko Bela: Am spus în mod clar că am opta pentru un guvern PD-L - PNL - UDMR
Astazi, ora 12:41Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, la ieşirea de la Cotroceni, că opţiunea de guvernare a partidului pe care îl conduce este formată din PD-L, PNL şi UDMR. "Preşedintele a fost de acord că UDMR ar trebui să facă parte din...
Constantin Ticu Dumitrescu a plecat dintre noi
Astazi, ora 12:59Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Constantin Ticu Dumitrescu, a murit în această dimineaţă, după o lungă suferinţă care s-a acutizat în ultima vreme. El suferea de cancer.
Adrian Năstase nu merge la Cotroceni pentru că nu crede că acest lucru i-ar "face bine lui Traian Băsescu"
Astazi, ora 11:33Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat că nu merge la Cotroceni, la consultările cu preşedintele pentru că nu crede că i-ar face bine lui Traian Băsescu să-l vadă acolo.
Cele mai CITITE din Politică
- Cine face viitorul Guvern al României (9358)
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor (7580)
- Preşedintele Traian Băsescu a chemat astăzi la consultări partidele parlamentare (7054)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (6173)
- Foştii parlamentari Marius Marinescu şi Anca Constantinescu au ajuns vedete la CNN (5874)
Cele mai VOTATE din Politică
- Emil Boc: PNL-ul este soluţia naturală pentru realizarea majorităţii (3,92/5)
- Vanghelie: PSD poate rămâne în opoziţie până la alegerile prezidenţiale (3,92/5)
- Constantin Ticu Dumitrescu a plecat dintre noi (3,8/5)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (3,2/5)
- Crin Antonescu: PDL rămâne acelaşi partid de oportunişti, care vrea să vină la guvernare sub orice formă (3,04/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Crin Antonescu: PDL rămâne acelaşi partid de oportunişti, care vrea să vină la guvernare sub orice formă (151)
- Preşedintele Traian Băsescu a chemat astăzi la consultări partidele parlamentare (82)
- Emil Boc: Preşedintele va decide viitorul premier (57)
- Cine face viitorul Guvern al României (56)
- Tăriceanu: PNL nu va face compromisuri pentru a rămâne la putere şi va continua parteneriatul cu UDMR (53)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Călin Popescu Tăriceanu: Dorim un guvern condus de un membru PNL
Astazi, ora 13:11Delegaţia liberalilor discută, începând cu ora 12.00, cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilităţile de formare a viitorului Guvern şi măsurile anticriză, încă de la începutul discuţiilor preşedintele şi liderul...
- Marko Bela: Am spus în mod clar că am opta pentru un guvern PD-L - PNL - UDMR
- Varujan Pambuccian, reprezentat al minorităţilor: Nu dorim prezenţa la nivelul guvernului
- Adrian Năstase nu merge la Cotroceni pentru că nu crede că acest lucru i-ar "face bine lui Traian Băsescu"
- Preşedintele Traian Băsescu a chemat astăzi la consultări partidele parlamentare
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Constantin Ticu Dumitrescu a plecat dintre noi
- Cântăreaţa Anca Parghel a încetat din viaţă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Suedia a anunţat un plan de 790 milioane euro pentru susţinerea economiei
Astazi, ora 13:25Guvernul de centru-dreapta al Suediei a anunţat vineri un pachet de 8,3 miliarde coroane suedeze (790 milioane euro) de stimuli economici pentru susţinerea pieţei muncii şi ajutorarea sectorului de construcţii
- Deputatul PNL Cluj, aflat în arest, a fost adus de doi poliţişti să-şi ia certificatul de parlamentar
- Handbal - Naţionala feminină a efectuat un antrenament de o oră înaintea meciului cu Franţa
- BMW anunţă o scădere a vânzărilor grupului cu 25% în noiembrie
- Călin Popescu Tăriceanu: Dorim un guvern condus de un membru PNL
- Patriarhul rus Aleksei al II-lea a murit
- Chivu şi-a reluat antrenamentele alături de colegii săi de la Inter
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Sondaj
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2603 USD
| 1 EUR | 3,8431 RON |
| 1 USD | 3,0494 RON |
| 1 GBP | 4,4296 RON |
| 1 CHF | 2,5042 RON |
| 100 HUF | 1,4752 RON |
| 100 JPY | 3,2868 RON |
| 1 BGN | 1,9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











