De la ora 17.00, s-a jucat la Cluj, pe stadionul Ion Moina derby-ul clujean, Universitatea - CFR Cluj. CFR a câştigat cu 1-0, după golul din penalty al lui Cadu, din minutul 64.
CFR Cluj este noua campionă a României, din ediţia 2007-2008 şi va juca direct în grupele Ligii Campionilor.
Este primul titlu pentru CFR, din istoria de 101 de ani a clubului din Gruia şi primul care merge în provincie, după 17 ani de la succesul Universităţii Craiova.
"U" Cluj - CFR 0-1
Min. 94 Fluier final. Universitatea - CFR 0-1, iar CFR Cluj este noua campioană a României.
Min. 93 Ocazie uriaşă pentru Universitatea. După un şut blocat al lui Goga, balonul ajunge la Bilica, care trimite pe lângă poartă, din 10 metri, lateral dreapta
Min. 92 Lovitură liberă pentru CFR, de pe partea dreaptă, din apropiearea careului Universităţii. Jucătorii CFR-ului execută scurt şi ţin mingea cât mai mult
Min. 90 Ultimele 4 minute până la aflarea campioanei României, din ediţia 2007/2008
Min. 86 Intervenţie senzaţională a portarului Merlier, după ce Jose a şutat din câţiva metri, dar belgianul a scos de sub bară
Min. 83 Ultima schimbare şi la CFR. Minteuan intră în locul lui Trică
Min. 82 Semedo vede şi el un cartonaş galben, după un fault asupra lui Budean
Min. 81 Ultima schimbare la Universitatea: Radu Szabo în locul lui Milan Jovanovic
Min. 78 Edvan este eliminat de la Universitatea, pentru al doilea galben.
Min. 76 Trică primeşte un cartonaş galben
Min. 75 O nouă schimbare la Universitatea. Băd îi ia locul lui Jovanovic
Min. 74 Goga primeşte un cartonaş galben, petnru un fault
Min. 68 Schimbare şi la Universitatea. Bundea a fost înlocuit de C. Răducanu
Min. 64 Steaua conduce pe Gloria cu 3-0, după ce au reuşită să marcheze şi Neaga (51) şi Dayro Moreno (62). CFR revine pe prima poziţie la aceste scoruri şi va fi noua campioană a României
Min. 64 GOL CFR. Bate Cadu, pe partea dreaptă a lui Merlier, la semi-înălţime, portarul belgian ghicise colţul, dar nu a reuşit să intervină. Universitatea - CFR Cluj, 0-1
Min. 60 Penalty pentru CFR, după ce Bilica l-a faultat pe Ruiz. Bilica primeşte un cartonaş galben. Jucătorii Universităţii protestează şi întârzie timp de câteva minute executarea loviturii de pedeapsă.
Min. 58 A doua schimbare la CFR. Intă Manuel Jose în locul lui Mureşan
Min. 57 Tony primeşte un cartonaş galben, după ce l-a tras de tricou pe Silvăşan
Min. 56 Corner pentru CFR, executat destul de periculos, la prima bară, resping în cale din urmă jucătorii Universităţii
Min. 52 O nouă lovitură liberă pentru CFR, dintr-o poziţie asemănătoare. Acelaşi Trică trimite în careu, resping fundaşii Universităţii
Min. 50 Lovitură liberă pentru CFR, de la 30 de metri. Trică centrează în careu, Ruiz face henţ. Se produce apoi o mică busculandă între jucătorii celor două echipe, aplanată de arbitrul Hategan, fără a dicta cartonaşe galbene
Min. 47 Goga centrează de pe partea stângă, Silvăşan nu ajunge la balon
Min. 46 Andone a făcut prima schimbare la CFR. A intrat Ruiz, în locul lui Dubarbier
Min. 46 A început repriza a doua a derby-ului clujean, Universitatea - CFR Cluj.
Min. 45+2 Fluier final al primei reprize. La pauză, scorul este egal, Univeristatea - CFR, 0-0. La Bucureşti, Steaua conduce pe Glroia Buzău, 1-0 la pauză, şi în acest moment este campioană
Min. 45+2 Lovitură liberă pentr uCFR, de la 35 de metri. Baiano a primit şi el un cartonaş galben. Execută G. Mureşan, dar trage mult peste poartă.
Min. 45 Prima repriză se va prelungi cu 2 minute
Min. 44 Goga execută lovitura liberă, de la 25 de metri, dar reţine cu ceva emoţii Stăncioiu
Min. 43 Lovitură liberă periculoasă pentru Universitatea, după un fault al lui Cadu asupra lui Jovanovic. Cadu primeşte un cartonaş galben.
Min. 42 Culio încearcă o lansare pentru Trică, dar acesta se afla în offside
Min. 40 Corner pentru CFR, de pe partea stângă, dar respinge Bundea
Min. 35 Lovitură liberă pentru Universitatea, de la mare distanţă de poartă. În cele din urmă un obţine un corner. Lovitura de colţ rămâne fără rezultat pe tabela de marcaj
Min. 30 Culio şutează cu pământul, din interiorul careului, de pe partea stângă, respinge Merlier
Min. 20 Şutul lui Silvăşan, de la mare distanţă, trec epuţin pe lângă poarta lui Stăncioiu
Min. 20 La Bucureşti, Steaua a deschis scorul, prin Pepe Moreno, în partida cu Gloria Buzău. În acest moment, la scorurile înregistrate în cele două meciuri, Steaua este campionă
Min. 17 Corner pentru CFR, reţine Merlier fără probleme
Min. 15 Replica Univerităţii vine imediat. Cea mai mare ocazie pentru echipa gazdă, după ce Jovanovic a trimis peste poartă, din 7 metri
Min. 14 Gol anulat al CFR-ului. Semedo a sprintat spre poarta lui Merlier, dintre fundaşii Universităţii şi a înscris cu un şutlplasat. Onicaş a semnalizat offside, iar centralul Haţeganu a validat semnalizarea tuşierului
Min. 12 Şutul lui Culio, de pe partea stângă etse reţinut de portarul Merlier
Min. 10 Nicio acţiune importantă în primele minute ale partidei, miza meciului pare că afectează prestaţia celro două echipe
Min. 4 Lovitură de colţ pentru Universitatea, resping cei de al CFR
Min. 2 Prima acţiune de atac aparţine celor de la U, Jovanovic pătrunde pe partea stângă, în careul lui CFR, dar centrarea atacantului nu găseşte niciun coechipier
Min. 1 A început partida U Cluj - CFR, din ultima etapă a Ligii I, un meci care ar putea decide echipa campioană. CFR este lider, cu un punct ma imult decât Steaua, care întâlneşte într-o altă partidă, în Ghencea, pe Gloria Buzău.
Echipele de start:
U Cluj: Merlier, Budean, Tilică, Şoltuz, M. Jovanovic, Bundea, Baiano, Edvan, Silvăşan, Goga, N. Jovanovic
Rezerve: Moldovan, Cordoş, Astorga, Buş, Sabo, Claudiu Răducanu, Băd
CFR: Stăncioiu, Tony, Cadu, Souza, Panin, Culio, Dani, Mureşan, Trică, Semedo, Durbarbier
Rezerve: Nuno Claro, M. Jose, Anca, Minteuan, Leao, Dorsin, Ruiz








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M