De la primele ore ale dimineţii de 19 decembrie 1989, muncitorii de la Elba, Electromotor şi Uzina Mecanică s-au strâns în curţile întreprinderilor şi au început să protesteze. Oamenii se plângeau că n-au apă, căldură, mâncare. Forţele de ordine au blocat porţile, dar n-au rezistat valului de muncitori când aceştia au vrut să iasă în stradă. În câteva ore, în Piaţa Operei, s-au strâns peste zece mii de oameni.

Au venit şi cei care îşi căutau, pe la morgă şi spitale, fiii şi părinţii care nu mai apăruseră de două zile. Pentru prima dată se îngenunchează în memoria victimelor.

Demonstranţii scandează "Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!" şi "Unde ne sunt morţii ?". Din balconul Operei, se ţin discursuri. Protestatarii se organizează şi formează Frontul Democratic Român, prima structura revoluţionară înainte de căderea lui Ceauşescu. Se cere demisia dictatorului, eliberarea arestaţilor şi redarea cadavrelor familiilor.

Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu, prezenţi la Timişoara, se întâlnesc cu manifestanţii. După ce află revendicările, promit că Ceauşescu va răspunde protestatarilor printr-un discurs televizat şi fug spre Bucureşti.

Între timp, 40 de cadavre au fost transportate la Crematoriul Cenuşa din Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu. Operaţiunea numită "Trandafirul" este finalizată în noaptea de 19 spre 20 decembrie când cele 40 de trupuri sunt incinerate, iar cenuşa aruncată într-o gură de canal, în zona Popeşti-Leordeni.