Masacrul de la Universitatea Tehnică din Virginia este o tragedie internaţională. Mesaje de compasiune, dar şi de încurajare, au venit din toate colţurile lumii, chiar şi de la adversari ai Statelor Unite. Faptul că autorul masacrului era sud-coreean a provocat un şoc în ţara asiatică, un partener tradiţioanl al Statelor Unite.
Iranul a condamnat masacrul. Condoleanţe au transmis şi Papa Benedict al XVI-lea, Regina Marii Britanii, secretarul general ONU şi preşedintele Comisiei Europene. În Coreea de Sud, preşedintele a convocat o a doua reuniune de urgenţă şi a declarat că şocul pe care i l-a cauzat crima din campusul american este de nedescris.
În Statele Unite, toate steagurile vor rămâne în bernă până duminică. Preşedintele George W. Bush a participat aseară la ceremonia de comemorare de la Universitatea Tehnică din Virginia. "Pentru mulţi dintre voi, cei de faţă, ziua de ieri a fost cea mai urâtă din întreaga viaţă. Este o zi de doliu pentru comunitatea din Virginia Tech şi o zi de tristeţe pentru întreaga naţiune. În aceste momente dramatice, sper că ştiţi că, în toată ţara, ne gândim la voi şi ne rugăm la Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au fost răpuşi", a declarat preşedintele american.
George W. Bush şi soţia sa Laura au participat la ceremonie cu "inima plină de mâhnire", după cum a spus chiar preşedintele, alături de peste 10.000 de studenţi, profesori, rude şi prieteni ai celor ucişi sau răniţi în masacrul de la universitate.
Comemorare la Universitatea Virginia Tech
PUBLICAT
Marţi, 17 Aprilie 2007 21:14
ACTUALIZAT
Marţi, 17 Aprilie 2007 21:14
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN
27 Mai, 16:52








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M