Ordonanţa de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale urmăreşte finanţarea statului pe termen scurt, mai degrabă decât întărirea disciplinei fiscale, măsură care ar putea afecta negativ mediul de afaceri, a spus pentru NewsIn, secretaretarul general al Asociaţiei Internaţionale de Fiscalitate.
Guvernul a adoptat recent actul normativ privind combaterea evaziunii fiscale, care prevede, printre altele, un control mai strict la introducerea în ţară a produselor cu risc ridicat de evaziune şi taxarea inversă a TVA la produse precum cerealele, legumele şi produsele din carne.
"Statul va strânge bani pe termen scurt, nu însă şi pe termen lung. Este o soluţie pe termen scurt, asta e incontestabil. Dar dacă pentru stat doi ani reprezintă un termen scurt, pentru un contribuabil reprezintă faliment. Deşi, oficial, o procedură de rambursare a TVA trebuie să dureze 45 de zile, în practică poate să dureze şi doi ani. De fapt, întrebarea este dacă o mare parte dintre prevederile acestui proiect se adresează combaterii evaziunii fiscale sau strângerii de bani pe termen scurt", a precizat secretaretarul general al Asociaţiei Internaţionale de Fiscalitate (IFA) România, Delia Cataramă.
Pe lângă efortul financiar suplimentar pe care vor trebui să-l facă firmele care fac achiziţii intracomunitare, măsura încalcă acquis-ul comunitar în domeniu, susţine reprezentanta IFA.
"Un străin care ar face o achiziţie intracomunitară în România şi nu ştie să citească legea în limba română va citi directiva europeană, iar potrivit acesteia, nu are nimic de plătit. Nu plăteşte nimic pentru că a respectat directiva europeană, dar va constata că în România trebuia plătit", a mai spus Cataramă.
"Probabil că va primi acea amendă între 50.000 şi 100.000 de lei, plus confiscare de mijloace de transport şi marfă. Iar dacă va da statul în judecată, pentru că este contrar directivei europene, mă tem că va câştiga", a adăugat ea.
Iniţiativa Guvernului necesită un studiu initial în care să fie analizate efectele acestei măsuri, sunt de părere reprezentanţii IFA. "Eu mă gândesc că un impozit suplimentar sau o obligaţie suplimentară mai mult creşte tendinţa contribuabilului cinstit de a merge către evaziune. Şi atunci măsura pe care noi am recomandat-o este întărirea controlului", a mai spus Delia Cataramă, adăugând că numărul inspectorilor fiscali în prezent este insuficient.
Potrivit ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, Ordonanţa de Urgenţă introduce un control mai strict la introducerea în ţară a produselor cu risc ridicat de evaziune, care presupune "trecerea pe culoare specifice" şi plata TVA sau a altor obligaţii vamale şi fiscale în puncte prestabilite. Este instituită totodată taxarea inversă a TVA pentru produse precum cerealele, legumele, fructele, florile, carnea şi produsele din carne sau zahărul şi este introdus "registrul operatorilor intracomunitari", în încercarea de a elimina evaziunea în zona TVA. Magazinele duty-free vor plăti anticipat TVA, accize şi taxe vamale.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M