USL sustine că Guvernul a încălcat prerogativa de autoritate legiuitoare a Parlamentului și reglementările europene care prevăd că legislatia electorală nu poate fi modificată decât cu minimum 12 luni înainte de alegeri.
În plus, opoziţia subliniază că primarii, preşedinţii de consilii judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni au fost aleşi în baza legii 215/2001 pentru un mandat expres de 4 ani, iar a veni acum cu un text de lege prin care mandatul acestora să fie prelungit în alte condiţii decât cele precizate în Legea 215/2001 "ar însemna aplicarea retroactivă a normei juridice".
De cealaltă parte, actuala putere susţine că organizarea în acelaşi timp a alegerilor parlamentare cu cele locale va permite realizarea unor economii de 20 de milioane de euro, obţinerea unei rate mai mari de prezenţă la urne, dar şi concentrarea decidenţilor asupra consolidării economice.
În forma asumată de Guvern, alegerile locale din 2012 vor avea loc o dată cu cele parlamentare. Autoritătile locale își vor exercita mandatul până la validarea noilor aleși.
În sectia de votare vor fi trei urne: una pentru Camera Deputaților și Senat, una pentru președintele consiliului județean și pentru consilierii județeni și una pentru primari și consiliul local.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M