Colegiul Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa riscă să piardă 2,4 milioane de lei. Banii erau destinaţi renovării liceului, dar şi amenajării în incintă a unui campus şcolar.
Ministrul Educaţiei acuză autorităţile locale că nu au reuşit să rezolve situaţia juridică a terenului şi a clădirii în care funcţionează colegiul, ambele fiind revendicate.
Clădirea colegiului bistriţean este una dintre cele mai vechi şi mai frumoase din oraş. Pentru că imobilul este revendicat de Biserica Evanghelică, de patru ani nu se pot face reparaţii, iar clădirea se poate transforma într-o ruină.
"După cum vedeţi, igrasia a lucrat din interior şi orice lucrare se vede în afară, totul cade, totul se distruge. (...) Dacă se întârzie, în 4-5 ani ajunge o ruină", a susţinut Constantin Rus, director Colegiul Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa.
Colegiul a figurat iniţial pe o listă pe care Ministerul Educaţiei o va înainta Guvernului, care aprobă alocările de fonduri pentru amenajarea campusurilor şcolare, dar apoi a fost retras.
"Am fost foarte trist să aflu că nici până astăzi nu s-a finalizat procesul de retrocedare, astfel încât eu nu pot folosi bani pe ceva ce nu-mi aparţine", a declarat Cristian Adomniţei, ministrul Educaţiei.
Reprezentanţii Primăriei Bistriţa spun că vina aparţine Autorităţii Naţionale pentru Retrocedarea Proprietăţilor, care nu a soluţionat până acum cererea Bisericii Evanghelice.
"Primăria Bistriţa nu este vinovată pentru situaţie pentru că a făcut toate diligenţele ca patrimoniul să fie atribuit prorprietarului de drept", a precizat Ioan Turc, viceprimar.
Reprezentanţii Bisericii Evanghelice spun că după ce se va rezolva problema actelor de retrocedare, nu vor schimba destinaţia clădirii şi o vor încredinţa comunităţii locale.





Colegiul din Bistriţa pierde fonduri de milioane de lei
Luni, 07 Mai 2007 17:09
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Şcolile care nu respectă standardele minime de calitate vor fi închise
Marti, 24 Octombrie 2006 15:30 - Ministrul Educaţiei cere oprirea orelor în şcolile fără căldură
Marti, 31 Octombrie 2006 20:55 - Fără bani şi fără căldură, în şcolile din Vaslui
Marti, 07 Noiembrie 2006 20:29
Comentariile cititorilor
1. ARDEAL
Marti, 08 Mai 2007 00:42
| Raspunde la comentariu
2. ADRIAN
Marti, 08 Mai 2007 12:15
3. Anonim
Marti, 08 Mai 2007 22:25


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Sute de studenţi români stau la coadă pentru a pleca la muncă, peste vară, în SUA
Duminica, 15 Iunie 2008 12:34Peste 400 de studenţi români stau la coadă, în fiecare zi de vineri, la Ambasada SUA din Bucureşti, pentru obţinerea vizei de muncă prin programul Work &Travel, astfel că, până la sfârşitul lunii iunie, peste 5.500 de...
De anul acesta 7 noi şcoli sau licee vor activa în România
Astazi, ora 05:04Şapte noi şcoli sau licee particulare vor funcţiona în viitorul an şcolar în România. Până în momentul de faţă, din 467 de unităţi de învăţământ preuniversitar verificate, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii...
Elevii şi profesorii recunosc că s-a copiat la examenele de bacalaureat
Astazi, ora 01:19Elevii şi profesorii recunosc că s-a copiat la bacalaureat pe rupte în toată ţara şi prin orice metodă: cu fiţiuci, cu telefoanele mobile sau chiar direct din cărţi, sub ochii îngăduitori ai supraveghetorilor.
Perlele de la bacalaureat, prezente şi anul acesta. Citeşte o parte din ele aici
Astazi, ora 03:55Bacalaureatul la Limba şi Literatura Română a trecut... perlele rămân însă. Câteva dintre ele au fost culese de jurnaliştii de la Observatorul de Bacău.
Cele mai CITITE din Educaţie
- Ultima probă din cadrul bacalaureatului a avut loc. Vezi subiectele (18919)
- Scandal la BAC! Profesorii corectori din Capitală au găsit zeci de lucrări identice - Cum comentaţi? (17140)
- Procentul de promovabilitate la bacalaureat a scăzut faţă de anul trecut - VEZI NOTELE (14381)
- Perlele de la bacalaureat, prezente şi anul acesta. Citeşte o parte din ele aici (10173)
- Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! (8138)
Cele mai VOTATE din Educaţie
- O grădiniţă din Ploieşti a fost vandalizată (3,88/5)
- Tehnicile moderne de copiat îi bagă pe candidaţi în spital (3,68/5)
- Elevii şi profesorii recunosc că s-a copiat la examenele de bacalaureat (3,24/5)
- Perlele de la bacalaureat, prezente şi anul acesta. Citeşte o parte din ele aici (3,2/5)
- Ultima probă din cadrul bacalaureatului a avut loc. Vezi subiectele (2,8/5)
Cele mai COMENTATE din Educaţie
- Scandal la BAC! Profesorii corectori din Capitală au găsit zeci de lucrări identice - Cum comentaţi? (1031)
- Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! (378)
- Ultima probă din cadrul bacalaureatului a avut loc. Vezi subiectele (279)
- Zeci de studenţi ai ASE au protestat din nou în faţa instituţiei (132)
- Elevii şi profesorii recunosc că s-a copiat la examenele de bacalaureat (124)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Acces doar cu buletinul la nunta lui Cristi Chivu şi a Adelinei Elisei
Astazi, ora 09:02Astăzi are loc nunta anului în fotbalul românesc, între Cristi Chivu şi Adelina Elisei. La Palatul Ştirbei se fac ultimele pregătiri pentru petrecerea la care vor veni multe nume importante din fotbalul european. Invitaţii vor...
- Procentul de promovabilitate la bacalaureat a scăzut faţă de anul trecut - VEZI NOTELE
- Mircea Geoană: PD-L e ca o broscuţă cu gură mare
- Şoferii începători, pericol în trafic - Cunoşti cazuri de acest gen?
- Patru case din comuna Colibaşi, mistuite de flăcări
- Un raport secret al Băncii Mondiale dezvăluie că biocarburanţii sunt vinovaţi de scumpirea alimentelor
- Caniculă în primele zile ale săptămânii viitoare - până la 37 de grade în sudul ţării
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Mircea Rednic îl vrea pe fundaşul muntenegrean Nikola Vujadinovici
- Tenis: Surorile Williams s-au impus în proba de dublu la Wimbledon
- Site-ul oficial al lui Chelsea a postat cele mai frumoase poze ale ultimului an - Galerie Foto
- PSG insistă să-l ia de la Auxerre pe Daniel Niculae
- Roman Abramovici recunoaşte că a făcut averea prin corupţie
- Nuntă în stil islamic: chiar şi dacă mireasa are doar 1 an
Trimite-ne mesaje
![]() |
Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil
| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 28 °C | 33 °C |
| Arad | 28 °C | 28 °C |
| Bacău | 27 °C | 31 °C |
| Braşov | 25 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 25 °C | 31 °C |
| Constanţa | 27 °C | 32 °C |
| Europa | 06.07 | |
| Atena | 37 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 30 °C | |
| Moscova | 18 °C | |
| Oslo | 20 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6139 RON |
| 1 USD | 2,3021 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,2442 RON |
| 100 HUF | 1,5457 RON |
| 100 JPY | 2,156 RON |
| 1 BGN | 1,8477 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







