Biserica ortodoxă din Bulgaria a anunţat că va cere interzicerea filmului "Codul lui DaVinci". Sinodul califică această ecranizare, care a stârnit deja controverse aprinse în întreaga lume, drept o blasfemie.
"Sinodul nostru este indignat de acest film blasfemator şi pseudo-istoric, care nu este decât o adunătură de de minciuni şi invenţii pentru teologii competenţi, dar care este în acelaşi timp dăunător pentru credincioşii noştri şi constituie o insultă la adresa creştinilor", scrie Biserica ortodoxă bulgară într-un comunicat publicat la Sofia.
Producţia urma să fie difuzată astăzi în Bulgaria, unde cartea americanului Dan Brown a fost vândută în mii de exemplare. Ecranizarea Codului lui Da Vinci dezvoltă teza potrivit căreia Iisus şi Maria Magdalena ar fi avut un copil, iar descendenţi ai familiei trăiesc şi astăzi. Filmul, ca şi cartea, susţine că Biserica ar fi încercat să ascundă acest adevăr mai bine de două milenii.
CODUL LUI DA VINCI
Biserica ortodoxă bulgară cere interzicerea filmului
Citeşte totul despre:
Bulgaria








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M