După o zi de emoţii pentru coaliţie, codul fiscal a fost aprobat de Camera Deputaţilor, decizională în acesr caz. UDMR şi PC sunt partidele care au menţinut suspansul. Deputaţii minorităţii maghiare anunţaseră iniţial că vor sta în sală, dar nu-şi vor exprima votul, în semn de protest faţă de refuzul Camerei Deputaţilor de a dezbate statutul minorităţilor. Impasul a fost depăşit cu intervenţia ministrului de finanţe, care a stat de vorbă cu liderii UDMR şi al PC din cameră.

La începutul lucrărilor, UDMR a insistat ca statutul minorităţilor să fie dezbătut de plen deşi nu exista un raport al comisiilor de specialitate. La vot, propunerea a fost respinsă, motiv pentru care UDMR a anunţat, după o pauză de consultări, că nu va vota codul fiscal şi alte legi importante de pe ordinea de zi.

În pauza de masă însă, ministrul de finanţe Sebastian Vlădescu s-a întâlnit cu liderul grupului UDMR şi cu cel al conservatorilor pentru a-i convinge că noul cod fiscal trebuie să fie aprobat. Ulterior, deputatul UDMR, Marton Arpad a anunţat că Uniunea va participa la votul pentru codul fiscal, dar are câteva amendamente. El a spus că UDMR nu a dorit să şantajeze, dar nu poate accepta tergiversarea adoptării statutului minorităţilor.