Compania American Airlines a anulat 200 de curse, echivalentul a 10% din orarul său, a anunţat astăzi CNN, pentru a face teste de siguranţă la cele aeronavele MD-80.

Verificările au venit în urma unei sesizări tehnice în legătură cu mondalitatea de securizarea a unei legături de fire din interiorul aeronavei MD-80. Purtătorul de cuvânt Tim Wagner a declarat că niciun avion nu a fost adus la sol forţat, însă au anulat cursele realizate cu aparatul MD-80 pentru câteva ore, cât durează verificările. Până acum nu a fost descoperită nici o neregulă la avioanele inspectate, susţine purtătorul de cuvânt al companiei.

American Airlines face parte din AMR Corportion şi este cea mai mare companie aeriană din lume.