Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

CNA vrea ca posturile de manele să nu mai fie obligatorii în ofertele cabliştilor

CNA vrea să elimine din Legea audiovizualului prevederile care obligă cabliştii să ofere în grilele lor canale de televiziune private, în funcţie de audienţa pe care acestea o au, din cauză că posturi precum Taraf TV, Favorit TV sau Mynele TV nu satisfac interesul superior al publicului.

CNA / FOTO: NewsIn
CNA / FOTO: NewsIn

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au discutat, în şedinţa de joi, despre modificarea articolului 82 din Legea audiovizualului.

Membrii CNA şi-au manifestat nemulţumirea faţă de forma actuală a articolului 82 din Legea audiovizualului, care reglementează principiul must carry, ce impune cabliştilor obligativitatea de a retransmite toate televiziunile operate de Societatea Română de Televiziune (SRTv), televiziunile stabilite prin acorduri internaţionale (TV5) şi celelalte servicii de programe libere la retransmisie în ordinea indicelui anual de audienţă, scrie Mediafax.

Potrivit CNA, pentru respectarea prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului, operatorii de cablu trebuie să retransmită în prezent, obligatoriu: posturile SRTv (TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Info, Studiourile teritoriale ale TVR din Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara; televiziunile stabilite prin acorduri internaţionale (TV5); serviciile de programe libere la retransmisie - în ordinea indicelui anual de audienţă furnizat de Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor (Pro TV, Antena 1, Realitatea TV, Kanal D, Prima TV, Antena 3, OTV, Naţional TV, Taraf TV, Favorit TV, Kiss TV, N24 Plus, U televiziune interactivă, Mynele TV, DDTV, Trinitas TV, Music Channel, TV Neptun, Alfa Omega TV, Party TV, The Money Channel, TVRM Educaţional, Speranţa TV, Canal Teleshop şi Alpha TV.

Nerespectarea articolului 82 atrage sancţionarea contravenţională a cablistului, în conformitate cu articolului 90 din Legea audiovizualului, cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei, sau dacă CNA consideră că implicaţiile faptei sunt minore, cu somaţie publică de intrare în legalitate.

În urma discuţiilor de joi din CNA, s-a conturat o primă propunere a Consiliului cu privire la televizunile care ar trebui să fie retransmise în mod obligatoriu de cablişti, după modificarea articolului 82.

Astfel, potrivit propunerii prezentate de Attila Szasz şi susţinută de mai mulţi membri ai CNA, cabliştii ar urma să fie obligaţi să retransmită în viitor doar: TVR1, TVR 2, TVR Cultural, două posturi regionale şi locale, studioul regional al TVR (în funcţie de zona din România unde poate fi recepţionat -Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara), un post al minorităţilor naţionale (în localităţile şi regiunile unde există un astfel de televiziune) şi TV5 (în cazul căruia România are un acord internaţional cu Franţa).

În plus faţă de aceste televiziuni, un alt membru al CNA, Dan Grigore, a spus că ar trebui introduse obligatoriu în grilele cabliştilor şi alte două televiziuni europene libere la retransmisie: BBC, ARTE şi Deutsche Welle.

Prezent la şedinţa CNA, George Chiriţă, directorul executiv al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), a confirmat faptul că criteriul audienţei a generat paradoxuri, precum manelele difuzate în mod obligatoriu în must carry. Totuşi, George Chiriţă a spus că audienţa nu poate fi exclusă. El a dat ca exemplu Germania, unde în oferta cabliştilor este obligatoriu să existe toate televiziunile care pot fi recepţionate.

Discuţiile pentru modificarea principiului must carry vor continua în şedinţele viitoare ale CNA, dar şi la nivelul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro