Echipa României a încheiat pe locul patru concursul pe echipe, după ce a luptat pentru medalii cu SUA, Rusia şi China. Dacă americancele şi rusoaicele s-au instalat rapid în frunte, concurând pentru primele două locuri, România a sperat că va reuşi să obţină bronzul în dauna Chinei. A sperat până în ultima clipă, dar în ultima rotaţie chinezoaicele au primit note mai bune la sărituri.
Medaliile de bronz s-au pierdut, practic, încă din prima rotaţie, când, la fel ca în calificări, româncele au obţinut cele mai mici note, confirmând o dată în plus că acesta este un aparat problematic. Evoluţiile bune de la celelalte aparate nu au putut compensa ecartul dobândit după prima rotaţie, după care România era pe ultimul loc.
SUA este campioană mondială, cu un total de 179,411. Argintul revine Rusiei (175,329), iar bronzul eternei rivale a României, China (172,820).
Iată care a fost evoluţia României în concursul feminin pe echipe de la CM de la Tokyo:
România a început concursul la paralele, cel mai slab aparat (şi) în calificări, unde au obţinut următoarele note: Raluca Haidu - 12,966, Amelia Racea - 13,000, Ana Porgras - 14,066. După prima rotaţie, româncele erau pe ultimul loc, iar SUA şi Rusia ocupau primele două poziţii.
Au urmat bârna şi solul, două aparate la care fetele noastre se descurcă în general foarte bine.
În a doua rotaţie, la bârnă, româncele au obţinut următoarele note: Amelia Racea - 14,633, Cătălina Ponor - 15,166, Ana Porgras - 15,300.
Cu un total de 85,131, România a ocupat locul 5 în clasament la jumătatea concursului.
În rotaţia a treia româncele au evoluat la sol, unde au obţinut următoarele note: Diana Chelaru - 14,233, Diana Bulimar - 14,266, Cătălina Ponor - 14,633.
Cu un total de 128,263, România ocupa locul 4 în clasament, înaintea ultimei rotaţii, când, evoluând la sărituri, la fel ca ocupanta locului trei, China, a sperat să poată obţine bronzul.
La sărituri, româncele au obţinut următoarele note: Diana Chelaru - 14,566, Raluca Haidu - 14,650, Cătălina Ponor - 14,933.
Cu un total de 172,412, fetele noastre au aşteaptat evoluţia chinezoaicelor, una foarte bună, însă, care le-a asigurat medaliile de bronz eternelor rivale ale României.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M