Eternă favorită la câştigarea titlului mondial, naţionala Argentinei are în palmares două titluri, în 1978 şi 1986. Cel care l-a adus pe ultimul, Diego Maradona, stă acum pe banca tehnică, iar în teren va fi cel despre care se spune că ar fi urmaşul său, Lionel Messi. Combinaţia le aduce şi la această ediţie, sud-americanilor, un statut de printre favoriţi.
Porecla: La Albiceleste
Clasamentul FIFA (la 28 aprilie 2010): locul 7
Antrenorul: Diego Maradona a fost unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului, dar mai are mult de muncă până să se poată spune despre el acelaşi lucru, ca antrenor. A calificat cu emoţii naţionala la turneul final şi s-a făcut remarcat mai ales prin înjurăturile adresate jurnaliştilor, motiv pentru care a şi fost suspendat de FIFA.
Jucători cheie: Este una dintre reprezentativele în rândul căreia se disting foarte mulţi fotbalişti. În primul rând Lionel Messi, care a arătat o formă deosebită în acest sezon, la FC Barcelona. Tot în Spania mai joacă două vârfuri de lance de temut, Kun Aguero şi Gonzalo Higuain, aceştia trei având împreună 66 de goluri marcate în actualul sezon al Primerei Division. Deşi are doar şapte prezenţe în naţională, Angel Di Maria, la doar 22 de ani, este unul dintre jucătorii favoriţi ai lui Maradona. Mai reţin atenţia Diego Milito, care a calificat-o pe Inter Milano în finala Ligii Campionilor, dar şi Carlos Tevez, de la Manchester City. Cu rol defensiv, dar la fel de importanţi sunt Esteban Cambiasso şi Javier Mascherano. Vechea gardă va fi chemată şi ea sub arme, în frunte cu veteranul Javier Zanetti, ajuns la 36 de ani şi cu 136 de prezenţe în naţională, flancat de Gabriel Heinze şi Walter Samuel.
Jucătorul cu cel mai frumos video pe You Tube: Lionel Messi
Jucătorul cu numele cel mai interesant: Angel Di Maria
Jucătorul cu porecla cea mai interesantă: Sergio Aguero este strigat "Kun", nume venit din saloanele de coafură şi pe care şi l-a atras datorită tunsorii sale.
Cum s-a calificat: A încheiat pe locul patru în zona CONMEBOL, obţinând accesul direct la CM 2010. În ultimul joc, cel decisiv, a învins Uruguayul.
Inedit: În scurta perioadă de când este selecţioner, 17 luni, Maradona a folosit în meciurile amicale sau oficiale ale naţionalei nu mai puţin de 100 de fotbalişti.
Imnul naţional: Himno Nacional Argentino
Echipamentul: tricouri cu dungi verticale bleu-ciel şi alb, pantaloni negri, jambiere albe
Istoria participărilor la CM:
1930 – vicecampioană
1934 – turul I
1958 – faza grupelor
1962 – faza grupelor
1966 – sferturi de finală
1974 – faza a doua a grupelor
1978 – campioană
1982 – faza a doua a grupelor
1986 – campioană
1990 – vicecampioană
1994 – optimi de finală
1998 – sferturi de finală
2002 – faza grupelor
2006 – sferturi de finală
Pronostic pentru CM 2010: Argentina va fi noua campioană mondială.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M