Cluj Arena este în căutarea unui nume care să-i aducă şi bani. Autorităţile locale din Cluj-Napoca au purtat discuţii cu trei companii private care vor ca numele lor să fie alăturat stadionului din Cluj.
"Acum ceva timp am lansat o serie de invitaţii unor companii private şi am purtat o serie de discuţii preliminare, dar până la acest moment cu am primit nicio propunere financiară concretă", a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, la Realitatea TV Cluj.
Cele trei companii interesate să dea numele Cluj Arena sunt Terapia, Banca Transilvania şi Vodafone, care sunt probabil în aşteptarea unui anunţ din partea oficialităţilor clujene privind pretenţiile lor financiare.
"Mi-ar plăcea să pot să spun că putem câştiga chiar şi 700.000 de euro dacă aş şti că cineva ar avea bunăvoinţa să ne ofere aceşti bani. Atunci ar însemna că putem lăsa pe toată lumea să utilizeze gratuit stadionul. Dar, din păcate, acestea sînt nişte vise. Ar trebui să ne mulţumim dacă am reuşi să obţinem şi 200.000 de euro. Tot ar fi ceva", a comentat Tişe.
În prezent, pentru disputarea unui meci pe Cluj Arena doritorii plătesc 6.000 de lei pe oră, tarif de zi. Dacă jocul are loc în nocturnă, ora de joc costă 7.500 de lei. Pentru a folosi pista de atletism se plătesc 6 lei pe oră de persoană, iar un abonament de 15 şedinţe costă 60 de lei.
De asemenea, stadionul poate fi vizitat contracost, biletul costând 7 lei pentru o persoană, în timp ce în cazul grupurilor de 10 vizitatori şi pentru elevi un bilet este 5 lei.
Cluj Arena îşi caută "naşi". Vezi ce companii ar putea da numele stadionului
PUBLICAT
Vineri, 14 Octombrie 2011 10:42
ACTUALIZAT
Vineri, 14 Octombrie 2011 12:54
SURSA
REALITATEA.NET
Oficialităţile locale clujene aşteaptă oferte din partea companiilor private care doresc să îşi pună numele pe firma Cluj Arena. Preţul fixat de CJ Cluj, Alin Tişe, este de 200.000 de euro.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M