Zeci de peşti mari, de circa 10-15 kg fiecare, au fost găsiţi, duminică dimineaţa, de către pescari pe lacul din cartierul Gheorgheni, din municipiul Cluj-Napoca.

Din primele cercetări se pare că ar fi vorba de sute de kilograme de peşte, din care pescarii au apucat în cursul dimineţii să recolteze câteva exemplare, pentu consum propriu. Prefectul judeţului Cluj, Alin Tişe, s-a deplasat la faţa locului, împreună cu reprezentanţii Apelor Române, Direcţiei Sanitar Veterinare şi ai Gărzii de Mediu.

'Este un adevărat dezastru ecologic, aceşti peşti au nevoie de ani de zile să crească până la această mărime şi acum nu se va mai putea pescui în acest lac' a spus unul dintre pescari.

La rândul lui, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Pescuit Sportiv, Octavian Morar, a declarat că la fundul lacului este posibil să mai existe sute de kilograme de peşte mort care va ieşi la suprafaţă în zilele următoare. Peştii din lacul cartierului Gheorgheni, Cluj-Napoca, au murit din cauza lipsei de oxigen,transmite corespondentul NewsIn.

Prefectul Tişe a declarat că analizele laboratorului Direcţiei Apelor Someş-Tisa din Cluj-Napoca au arătat un nivel de două ori mai scăzut al oxigenului din apă, fapt ce a dus la moartea a aproape 400 de kilograme de peşte din speciile fitofag şi plătică.

Tişe a dispus umplerea lacului cu apă proaspătă, astfel încât în cursul serii de duminică 30 de cisterne cu apă au fost vărsate în lac. Noi probe din apă vor fi prelevate luni imineaţa.