“E vorba de contracte de muncă pentru o perioadă de cel puţin un an. Salariile ajung la 2.000 de lire sterline (2.350 de euro) pe lună, dar angajaţii îşi pot suplimenta veniturile dacă acceptă să lucreze ore suplimentare”, spune Roxana Ionescu, manager al Eurolife Consulting.
Aceasta mai spune că pentru cele 300 de joburi au aplicat, până în prezent, peste 1.600 de români. Selecţia va avea loc în iunie, urmând ca cei care se califică pentru un astfel de job să meargă să ocupe postul în circa trei luni, perioadă necesară obţinerii permisului de muncă.
“Din cei peste 1.600 de asistenţi care au aplicat pentru cele 300 de locuri de muncă sunt eligibile, până în acest moment, 70 de persoane. De la începutul anului am trimis, prin intermediul acestui program, peste 20 de asistenţi medicali în mai multe clinici din Marea Britanie”, adaugă Roxana Ionescu.
Mihail Traian Dumitrescu, unul dintre asistenţii români plecaţi la muncă prin programul Eurolife Consulting, spune că este mulţumit de condiţiile de lucru. Acesta a obţinut un contract de muncă în Anglia într-un azil din oraşul Hastings.
Personalul medical, care ajunge să lucreze într-o clinică din Marea Britanie, va beneficia şi de asigurări sociale şi medicale şi un concediu plătit de 22 de zile.
Agenţia de plasare asigură celor selectaţi asistenţă pentru a obţine permisul de muncă. Astfel, cei care obţin un post vor achita taxe contractuale în valoare de 1.800 de lei şi încă 175 de lire sterline, aproximativ 200 de euro, pentru permisul de muncă.
Prin acest program, Eurolife Consulting a trimis anul trecut în spitalele din Marea Britanie alte 60 de persoane.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M