Serviciile franceze de informaţii (RG) sunt de părere că în suburbiile defavorizate climatul rămâne exploziv, pe fondul a noi incidente între tineri şi poliţişti, înregistrate duminică, în regiunea pariziană.

Potrivit unui raport RG, citat de "Le Figaro", "persistă majoritatea condiţiilor care anul trecut au dus la declanşarea de violenţe colective în mare parte a teritoriului metropolitan".

În nota confidenţială datată 11 octombrie, serviciile de informaţii sunt pesimiste, mai ales în ceea ce priveşte regiunea capitalei franceze.

Cel mai recent incident s-a înregistrat ieri, atunci când o maşină şi alte trei vehicule au fost incendiate de tineri într-un cartier sensibil din sudul Parisului, Grande-Borne. Două persoane au fost reţinute. Tinerii au obligat pasagerii să coboare şi au dat foc maşinilor. Şoferul, aflat în stare de şoc, a fost spitalizat.

Importante efective ale poliţiei au fost desfăşurate în cartierul respectiv. La Aulnay-sous-Bois, în Seine-Saint-Denis, departamentul unde au izbucnit revolte anul trecut, s-au semnalat mai multe incidente între tineri şi poliţişti, sâmbătă noapte, iar un minor a fost arestat. Un membru al poliţiei a fost uşor rănit săptămâna trecută, într-o ambuscadă organizată de mai mulţi tineri.

În apropiere de Aulnay, situaţia din Clichy-sous-Bois este monitorizată atent de serviciile de informaţii. În acest oraş, doi tineri au murit electrocutaţi în timp ce încercau să scape de poliţie, incident care a declanşat revoltele de anul trecut.