Foto: UEFA

Mijlocaşul francez de 35 de ani a evoluat foarte bine în partida cu România şi a fost declarat "omul meciului" de către site-ul uefa.

Makelele s-a arătat nemulţumit de rezultatul final, dar a apreciat calităţile defensive ale naţionalei lui Piţurcă.

"Românii sunt foarte compacţi şi defensivi", a început mijlocaşul francez, într-un interviu acordat site-ului oficial al UEFA. "Se apără toţi ca un bloc şi e greu să găseşti un spaţiu între fundaşii lor. Am încercat să facem acest lucru, degeaba. Am încercat totul, pe aripi, prin centru, dar nu am avut ocazii clare. Am arătat ca o echipă solidă, am discutat mult între noi, dar am avut în faţă o echipă a României foarte puternică în apărare. Nu au făcut greşeli, iar când erau în pericol scăpau uşor de minge. E păcat, ar fi trebuit să luăm cele trei puncte, dar nu e totul pierdut. Trebuie acum să câştigăm puncte în faţa Olandei şi a Italiei. Va fi foarte greu, dar trebuie să marcăm şi să învingem aceste echipe", a mai spus Makelele.