Cei 403 membri ai tribului Jarawa din Insulele Andaman, localizate în Golful Bengal, au plătit scump contactul cu civilizaţia.
Principala ameninţare pentru ei sunt turiştii, care iau parte la aşa-numitele safari-uri umane. În condiţiile în care membrii tribului sunt creduli, inocenţi şi foarte vulnerabili unor forme de exploatare, mai mulţi poliţişti au primit misiunea de a-i proteja, scrie dailymail.co.uk.
Un filmuleţ publicat pe internet arată însă contrariul. În imaginile surprinse de către un turist, se poate vedea cum un poliţist le pune pe femeile din trib, dezbrăcate de la brâu în sus, să danseze pentru turişti. "V-am dat mâncare", le spune poliţistul, ameninţător.
Problemele pentru membrii tribului Jarawa au început cu 14 ani în urmă , când au intrat în contact cu "civilizaţia". Mulţi dintre ei s-au îmbolnăvit. Acum, sunt puşi de către poliţişti să cerşească. Le iau banii pe care îi adună şi le dau la schimb tutun şi mâncare.
Au existat şi cazuri de prostituţie şi abuzuri sexuale. Mai multe femei Jarawa au făcut copii cu turişti, iar bebeluşii au fost ucişi la naştere, nefiind acceptaţi de către comunitate.
Antropologii cred că membrii tribului Jarawa sunt descendenţi ai primilor oameni care au părăsit Africa. Au o viaţă simplă: bărbaţii vânează folosind arcuri, femeile adună fructe şi miere. Nu cred în zei, iar persoanele care mor sunt lăsate să putrezească la baza unor copaci. Bărbaţii îşi leagă oasele acestora de corp pentru a avea noroc în timpul vânătorilor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M