Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Circulaţia feroviară va fi perturbată până în jurul orei 20:00

Greva de avertisment a feroviarilor a afectat, la nivel naţional, peste 400 de trenuri, potrivit directorului CFR Călători, Alexandru Noapteş, care a precizat că circulaţia feroviară va suferi întârzieri până în jurul orei 20:00.

Directorul CFR Călători a avut, în această dimineaţă, o teleconferinţă cu directorii celor opt regionale ale căilor ferate, pentru a găsi soluţii de rezolvare a situaţiei după reluarea circulaţiei. Noapteş a spus că, la nivel naţional, sunt 417 trenuri afectate, din care 196 au fost oprite în staţia de plecare, iar 221, pe traseu.

Noapteş a mai declarat că, după ora 9.00, trenurile care au staţionat în intervalul grevei de avertisment trebuie să circule în acelaşi timp cu cele care se încadrează în traficul normal, ceea ce duce la perturbări ale circulaţiei.

Deşi reprezentanţii CFR încearcă să coordoneze traficul feroviar, Noapteş apreciază că circulaţia va fi afectată de întârzieri până în jurul orei 20:00.

Sursa: NewsIn
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro