Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Circa 4.000 de deţinuţi din închisorile elene sunt în greva foamei

Circa 4.000 de deţinuţi din închisorile elene se aflau luni în greva foamei, în cadrul unei mişcări demarate în urmă cu o săptămână. Aceştia cer condiţii mai bune de detenţie şi reducerea unora dintre pedepse.

Foto: www.criminalswanted.org
Foto: www.criminalswanted.org

Deţinuţii care au lansat mişcarea sâmbătă, sunt susţinuţi de tot atâţia colegi care au intrat luni în grevă, potrivit lui Panos Lambrou, reprezentant al Iniţiativei pentru drepturile deţinuţilor.

Autorităţile au anunţat că în două din cele 24 de închisori din ţară, patru deţinuţi afgani şi kurzi şi-au cusut buzele. Potrivit oragnizaţiei, numărul acestora se ridică la 19.

Continuarea mişcării va depinde de rezultatele unei întâlniri programate pentru miercuri cu ministrul Justiţiei, Sotiris Hatzigakis, a precizat Lambrou.

În condiţiile în care închisorile elene sunt suprapopulate, în prezent 11.600 de deţinuţi pe 7.543 locuri, greviştii cer adoptarea de măsuri faţă de această aglomerare, mai ales eliminarea pedepsei cu închisoarea pentru toxicomani, reducerea pedepselor şi a detenţiilor preventive. Deţinuţii cer un drept de vizită pentru parlamentari şi ONG-uri, îngrijiri medicale adecvate, amenajarea sălilor de vizite şi o mai bună formare a gardienilor.

Încă de la începutul mişcării de protest, ministrul de Justiţie s-a angajat să demareze reforme, însă organizatorii aşteaptă măsuri concrete şi imediate, a completat Panos Lambrou.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro