Candidatul comunist Demetris Christofias a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Cipru şi a promis lansarea unei noi campanii pentru reunificarea insulei, relatează AFP.
În al doilea tur de scrutin, liderul partidului comunist Akel a primit 53,36% din voturi, faţă de 46,64% pentru fostul ministru de externe Ioannis Kasoulides, nivelul de participare depăşind 90%.
Pe străzile din Nicosia "concerte" de claxoane au salutat victoria comunistului, care devine al şaselea preşedinte al fostei colonii britanice, independentă din 1960, la o săptămână de la înfrângerea preşedintelui în exerciţiu Tassos Papadopoulos. Mandatul acestui veteran al politicii a fost marcat de aderarea Ciprului la UE în 2004 şi adoptarea monedei euro la 1 ianuarie.
La sediul Akel, susţinătorii au sărbătorit agitând steaguri cipriote, dar şi drapelele roşii ale partidului şi portrete cu Che Guevara. "Întind mâna prieteniei şi coperării ciprioţilor turci şi liderilor lor. Îi chem să lucreze cu noi pentru binele poporului, în pace", a spus noul preşedinte. "Doresc să-i mulţumesc liderului cipriot turc Mehmet Ali Talat, care m-a sunat să mă felicite", a adăugat el, după ce un consilier a declarat, fără să precizeze data, că cei doi se vor întâlni.
Partidul Akel este eurosceptic, puţin favorabil liberului-schimb sau globalizării, dar liderul său a negat că ar fi antieuropean sau că ar intenţiona să naţionalizeze economia. Kasoulides şi-a recunoscut înfrângeerea. "Îl felicit pe Christofias şi îl asigur că voi fi alături de el în eforturile de rezolvare a problemei cipriote", a declarat el. Kasoulides, susţinut de principalul partid de dreaptă, Disy, a primit şi susţinerea Bisericii Ortodoxe a Ciprului şi s-a bazat în campanie pe experienţa sa de eurodeputat şi bunele relaţii cu capitalele europene.
Ciprul este divizat de la invazia turcă din 1974, declanşată în replică la o lovitură de stat a naţionaliştilor ciprioţi greci care doreau unificarea insulei cu Grecia.
Sursa: NewsIn








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M