Ciprian Deac şi alţi 10 jucători vor fi cedaţi la vară de Schalke 04. Noul tehnician Rangnick este de părere că la Schalke sunt mult prea mulţi jucători în lot (32), drept pentru care la finalul sezonului va trece la curăţenie, după ce predecesorul său a avut o politică de transferuri nebunească. "Este imposibil să faci un antrenament rezonabil cu peste 30 de jucători. Trebuie să reduc lotul la un număr normal de jucători.
Astfel, cel mai probabil se va renunţa la jucătorii aflaţi la final de contract (Junmin Hao, Ali Karimi, Angelos Haristeas şi Danilo Fernando Avelar), iar Schalke va economisi dintr-un foc 7 milioane de euro.
Şi Ciprian Deac este pe lista jucătorilor care cel mai probabil vor pleca de la Schalke în vară. Achiziţionat de la CFR cluj pentru 3 milioane de euro, internaţionalul român are contrac până în 2013 şi un salariu anual de 900.000 de euro. El nu a reuşit însă să se impună în echipă şi a fost ignorat constant de antrenorul Felix Magath,
Pe lista "proscrişilor" se mai află Alexander Baumjohann, Sergio Escudero, Vasilis Pliatsikas, Nicolas Plestan, Edu şi Hans Sarpei.
Schalke 04 are un sezon foarte slab în Bundesliga, ocupând doar locul 10, dar este finalistă în Cupa Germaniei şi a ajuns, oarecum surprinzător, până în sferturile Ligii Campionilor, unde va juca împotriva deţinătoarei trofeului, Inter Milano.
Ciprian Deac, pe "făraş" la Schalke 04
PUBLICAT
Miercuri, 23 Martie 2011 16:46
ACTUALIZAT
Miercuri, 23 Martie 2011 16:46
SURSA
REALITATEA.NET
Schimbarea antrenorului la Schalke 04 nu aduce nicio schimbare pentru Ciprian Deac. Mijlocaşul ajuns în Germania de la CFR Cluj nu a intrat în vederile fostului antrenor Felix Magath, iar lucrurile nu arată mai bine pentru el nici acum, după numirea lui Ralf Rangnick.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M