Adrian Cioroianu şi-a exprimat, joi, cu prilejul vizitei omologului său lituanian Petras Vaitiekūnas, convingerea că UE trebuie să joace un rol mai activ în “dosare delicate” precum Kosovo.

Chiar dacă România şi Lituania au poziţii similare în majoritatea dosarelor europene, sunt unele chestiuni în legătură cu care cele două ţări au poziţii diferite, precum dosarul Kosovo, a explicat şeful diplomaţiei române, la sfârşitul unei întrevederi cu ministrul de externe lituanian, aflat în vizită oficială de două zile la Bucureşti.

Cioroianu a evidenţiat că există un consens cu partea lituaniană legat de necesitatea ca "în astfel de dosare delicate, UE să joace un rol mai activ".

Lituania s-a declarat deschisă în a recunoaşte independenţa Kosovo, dar nu a făcut încă acest pas, spre deosebire de Letonia şi Estonia. De altfel, la numai o zi după declararea independenţei, preşedintele lituanian felicita Kosovo pentru decizia luată, spunând că "această decizie este singurul mijloc de a asigura o stabilitate pe termen lung în ţară”.

Un rol mai activ al UE recomandă şi omologul lituanian pentru consolidarea politicii energetice comune a spaţiului european.

În ceea ce priveşte politica de vecinătate, discuţiile s-au axat, după cum a subliniat Adrian Cioroianu, pe Republica Moldova şi pe datoria comună de a găsi acele proiecte de interes comun în cadrul politicii de vecinătate. De asemenea, România este interesată de "importanta exprienţă pe care Lituania o are în promovarea cooperării în zona baltică” pentru a o folosi în zona Mării Negre.

Vizita ministrului Petras Vaitiekūnas are loc într-o perioadă importantă pentru România, care urmează să găzduiască summitul NATO, a mai spus Adrian Cioroianu, care a completat că aceasta este prima vizită a unui ministru de externe lituanian după aderarea României la UE.

"Insist asupra faptului că Lituania este un partener important al României, nu numai în cadrul NATO şi UE. În acest sens am discutat despre modalitatea prin care am putea să accentuăm relaţiile de cooperare pe viitor", a spus ministrul român.

Ambii miniştri consideră că vizita pe care preşedintele Traian Băsescu o va face în noiembrie în Lituania va avea o importanţă deosebită penrtu relaţiile dintre cele două ţări.

Sursa si foto: NewsIn