Cioroianu: Nu sunt perfect, dar sunt potrivit pentru funcţia de ministru de Externe
Realitatea TV
2008-05-06 16:21:39
A. Cioroianu: Nu a fost o întâlnire între domnul Argint şi mine
închide
deschide
"Cred că sunt potrivit pentru funcţia de ministru de Externe. Au existat mai multe alarme false şi o serie dintre ele au dus la această stare. Sper că e clar pentru toată lumea că nu a fost vorba de o întâlnire", a spus Adrian Cioroianu, ministrul de Externe, la ediţia specială de la Realitatea Tv.
"Acolo a venit cine a vrut. A luat cuvântul cine a vrut. Nu a fost un dialog între domnul Argint şi mine în mod special. Nu au fost făcute invitaţii. Am aflat ulterior că în sală era cineva cu probleme. Nu e în atribuţia mea să umblu cu cătuşele după mine. Omul acela a vorbit absolut decent", a declarat ministrul în legătură cu întâlnirea sa cu o parte a comunităţii românilor din Italia care a avut loc ieri.
Paralel cu Ediţia Specială de la Realitatea Tv, în Italia la postul Roma Uno la emisiunea Metropolis s-a discutat despre romi şi români.
În intervenţia sa în cadrul Ediţiei Speciale, Costică Argint nu a recunoscut faptul că îl cunoaşte pe şeful de cabinet al premierului Tăriceanu. "Eu am plecat din România în 1988. După Revoluţie am revenit în România şi am făcut afaceri. Nu am avut niciun fel de participaţie la ceea ce s-a întâmplat în barul din Vrancea.", a declarat Nicolae Argint. "Eu îmi apăr onoarea din Italia", a răspuns Argint întrebat de Robert Turcescu dacă va veni să îşi apere onoarea în România.
"Logodnica mea a fost alături de mine în vizită în Egipt învitată de Opera din Cairo. Nu a beneficiat de cazare pe banii statului în Egipt", a răspuns Adrian Cioroianu la întrebarea lui Andrei Gheorghe legată de vizita logodnicei ministrului în Egipt.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 








Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

