Foto: RTV

Motivul invocat de poliţist este faptul că femeia şi-a părăsit căminul conjugal. Elodia Ghinescu a fost dată dispărută anul trecut, la sfârşitul lunii august.

La primul termen al procesului de divorţ, Cristian Cioacă a venit însoţit de avocata sa. Reţinut în declaraţii, dar cu zâmbetul pe buze, poliţistul a intrat în sala de judecată şi a explicat de ce doreşte să se despartă de soţia sa, dispărută în urmă cu un an.

Deşi acţiunea a fost intentată în luna iulie, aceasta s-a judecat abia joi, deoarece a trebuit să treacă un an de zile ca Elodia să fie declarată dispărută. Ca atare, soţul ei poate să o acuze legal că şi-a părăsit domiciliul conjugal.

Cioacă a cerut şi custodia fiului său, Patrick, şi toate bunurile deţinute de el şi soţie pentru aceleaşi motive. "Relaţiile dintre cei doi nu mai erau fireşti, ea era antrenată într-o relaţie intimă cu un alt bărbat, ceea ce justifică orice acţiune de divorţ", a declarat avocatul lui Cioacă, Maria Vasii.

Avocata care o reprezintă pe Elodia Ghinescu susţine că procesul intentat de Cioacă este o premieră în justiţia din România ar trebui suspendat. Termenul de judecare a cauzei va fi în 16 octombrie. Până atunci, instanţa trebuie să decidă dacă divorţul se va judeca în continuare la Braşov sau în Argeş, unde locuieşte în prezent poliţistul.

Elodia Ghinescu a dispărut de acasă în urmă cu un an, iar soţul ei, Cristian Cioacă, este suspectat de procurori că ar fi ucis-o. La sfârşitul lunii august aceasta a fost declarată, oficial, disparută. Abia după trei ani, dacă tot nu este găsită, Elodia poate fi declarată moartă. Între timp, poliţistul şi-a găsit o nouă iubită şi vrea să îşi refacă viaţa alături de ea.