Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Cine sunt femeile cu care s-a însurat Tăriceanu

Anunţatul divorţ al lui Călin Popescu Tăriceanu (59 de ani) de soţia lui Ioana (34 de ani) a readus în atenţie problema căsniciilor acestuia, scrie Libertatea, care publică poveştile celor patru soţii ale fostului premier.

Cine sunt femeile cu care s-a însurat Tăriceanu
Cine sunt femeile cu care s-a însurat Tăriceanu / FOTO: Grup RC

Prima căsătorie a lui Tăriceanu a avut loc imediat după absolvirea Facultăţii de Hidrotehnică, din cadrul Institutului de Construcţii Bucureşti. Identitatea acestei prime soţii a rămas încă un mister, vehiculându- se doar ideea că ar fi fost vorba de o fostă colegă de studii, pe care ar chema- o Rodica, şi care s-ar afla de mulţi ani în SUA.

Livia Popescu Tăriceanu (54 de ani) a fost cea de-a doua soţie a ex-premierului, lucru confirmat de ea însăşi, în scurtul dialog telefonic avut cu reporterul Libertăţii.

Absolventă de ASE şi fiică a primului ambasador al României în Israel, Valeriu Georgescu, aceasta "a ocupat", se pare, perioada anilor ’80 din viaţa lui Călin Popescu Tăriceanu. Ajunsă femeie de afaceri, ea conduce, printre altele, domeniul "Conacul dintre vii", o pensiune de lux, bazată pe turism ecologic, în Urlaţi, în apropiere de Ploieşti.

Abordată telefonic de Libertatea, Livia Popescu Tăriceanu s-a arătat extrem de rezervată în a comenta noul divorţ al fostului ei soţ. "Oricum, se scriu doar bazaconii", a declarat ea. "Da, eu am fost a doua soţie! Şi am fost mulţi ani căsătoriţi. Dar totul e istorie, pentru el, acum. Ca şi pentru mine. E păcat însă pentru copil, că au un puşti tare simpatic (n.r. - Mihai)", a adăugat fosta doamnă Tăriceanu, care i-a păstrat totuşi numele.

Cea de-a treia căsnicie a fostului prim-ministru e şi ea învăluită în mult mister. Cu toate acestea, Cornelia Trântescu este cea care i-a dăruit primul copil, Călin, născut în ianuarie 1996.

Cea de-a patra soţie avea doar 19 ani când privirea i s-a întâlnit cu cea a lui Călin Popescu Tăriceanu. Era octombrie 1996, iar în 2003 devenea cea de-a patra soţie a liderului liberal. Ioana Tăriceanu, născută Dinu, părea partenera perfectă pentru ca bărbatul cu un sfert de veac mai în vârstă să-şi găsească liniştea definitivă într-o ultimă căsnicie.

Când puţină lume se mai aştepta la aşa ceva, trăsnetul a lovit ca din senin: Călin şi Ioana şi-au anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, divorţul.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro