Foto: sxc.hu
Cei care exagerează cu SMS-urile şi email-urile suferă de o formă de tulburare mentală, este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii australieni, publicat în American Journal of Psychiatry.

Potrivit studiului, dependenţa de mesaje pe telefonul mobil şi de e-mailuri are patru simptome: sentimentul de frustrare care apare când un computer nu poate fi accesat, nevoia de mai mult timp pentru utilizarea acestuia, obsesia pentru echipamentele cât mai performante şi influenţa pe care o are asupra celorlalte sectoare ale vieţii.

Deşi SMS-urile nu ţin de domeniul Internet-ului, sunt la fel de nocive ca şi e-mail-urile. Studiul aminteşte de accidentele rutiere pe care le comit şoferii care tastează mesaje pe telefonul mobil, hărţuirea cu ajutorul SMS-urilor şi consecinţele de ordin educaţional şi profesional.

Medicul Robert Kaplan, psihiatru la Facultatea Medicină a Universităţii din Wollongong a identificat primul caz de dependenţă de internet în anul 1998. El a remarcat, de atunci, cum acest fenomen devine tot mai prezent în viaţa australienilor. Potrivit raportului intitulat "Media şi comunicarea în familiile australiene", publicat în 2007, un copil petrece zilnic pe internet o oră şi 17 minute. La rândul lor, adolescenţii petrec în medie, zilnic, cam 30 de minute pentru a scrie SMS-uri şi alte 25 de minute pentru a juca jocuri online.